IMPRESII

IMPRESII

Cap.1

Exista totusi o soarta, un destin personal si ne intrebam uneori cum ar fi posibil sa traim mai bine cu noi insine fara sa fim surprinsi nepregatiti de schimbarile vietii.

Fenomenul ne priveste pe noi toti si doar printr-o armonie deplina, poate am reusi sa ne opunem greutatilor pe care le suportam inevitabil, sa le intelegem semnificatiile si sa tragem concluziile.

Constatam ca avem fiecare o viata a noastra si de jur imprejurul ei, in timp s-au instalat ecrane late si cu imagini felurite.

Cu ele ne-am familiarizat, ne plac culorile lor, formele lor, totul dar se intampla uneori ca deodata, ecranele sa isi schimbe pe rand imaginile si sa ne trezim intr-un alt decor, cu alte semnificatii si cu alte forme, total necunoscute, imagini care ne inspaimanta si ne destabilizeaza.

Se instaleaza evident stupoarea catatonica chinuitoare, sfredelitoare, dureroasa si dupa un timp nestiut de nimeni, intai taras, pas cu pas, apoi in plimbare lenta, incepem incet, incet, sa exploram noile imagini aparute nedorit pe ecranele vietii noastre.

Ne plac, nu ne plac, nu stim inca si acest lucru ramane sa-l constatam fiecare la Sfarsit. Dar tot mergand asa printre noile decoruri, fara sa ne dam seama ajungem sa le simtim, sa le cunoastem si sa le traim si nu mare ar fi mirarea sa ne trezim alergand veseli, in picioarele goale, printre imaginile, culorile si formele noi ale acestor ecrane mari din imprejurul vietilor noastre.

Cand evidenta unei intuitii se apropie atat de mult de ochii nostri incat ne blocheaza orizontul si nu mai putem vedea nici macar pe langa ea ci doar si doar pe ea singura, atunci inseamna ca a sosit timpul unei schimbari si astfel, desi este totusi foarte greu, totul se va reaseza usor in matca, eliberandu-ne de veninul suspiciunilor, ajutandu-ne sa regasim parfumul florilor, al diminetilor frumoase, al vietii libere si al placerilor cotidiene.

Dar de ce este viata atat de schimbatoare si cum reusim sa ne mentinem uniform pe toata durata ei fara a pica in capcanele intinse de destin? Cine si cum sa ne ajutam pentru a depista la timp tradarile, esecurile, suferintele?

Daca am sti raspunsurile si le-am utiliza la momentul oportun, am reusi in final sa zicem cu toata bucuria inimii: am reusit! Dar... Cu totii stim ca starea de bine, de multumire, ne face sa privim cu superioritate catre cei normali.

Vorbim de orice stare de bine, fie ea materiala, emotionala, profesionala, amoroasa, etc. Ne simtim puternici, increzatori in fortele si capacitatile noastre, autosuficienti si uneori chiar ingamfati.

Apoi mai devreme sau mai tarziu, apare pe nesimtite inevitabilul care ne zguduie, ne tranteste puternic jos, in noroi, unde stam, stam si iar stam, uitandu-ne plansi catre cei normali pe care in acele momente grele ajungem sa-i invidiem, dandu-ne seama tardiv ca starea de normalitate constituie de fapt tot ceea ce are nevoie un om pt a fi multumit si impacat cu el insusi.

Si incepe munca, efortul imens de a ne catara din nou, escaladand depresiile sufletului, tinzand la acea minunata stare de normalitate pe care o ignoram odata, candva. Acesta e cel mai greu si anevoios drum, poate dura ani si de multe ori, nu reusim singuri fara ajutorul altor persoane.

A avea incredere in cineva, indiferent in cine, inseamna a realiza un cuplaj minunat intre viata ta si viata acelei persoane.

Acest cuplaj iti confera sentimente de stabilitate, de forta, de multumire, de echilibru si de energie. Se pot construi si realiza multe iar bucuria resimtita este dubla atunci cand este impartasita si cu altcineva.

Necazul, din pacate, apare atunci cand realizam, mai devreme sau mai tarziu, ca a acorda incredere totala cuiva, constituie una dintre cele mai mari si mai dese plase pe care viata ti-o poate intinde. In doi, am simtit sufletul plutind in stare de imponderabilitate, doar singur corpul fizic ramanand supus legilor atractiei gravitationale iar noi ne-am considerat atunci fericiti, impliniti si puternici, insa odata busitura primita si dupa lenta realizare a dezmeticirii personale, incet, incet, mintea reuseste sa preia total controlul, calmand trairile si readucandu-le inapoi in echilibru armonios, chiar daca acest lucru, pentru o perioada finita, pare a inseamna ca viata noastra a devenit poate anosta, stearsa, nemaigasindu-i si nemaintelegandu-i nici rostul si nici sensul.

Cine crede cu tarie ca-si poate controla perfect viata si cu cat este mai "apretat" in convingerile lui, cu atat ramane mai vulnerabil in fata schimbarilor si nu in bine iar loviturile primite devin mai eficiente, mai tintite, reabilitarea confortului psihic aparand dificila si indelungata.