Se afișează postările cu eticheta dolari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dolari. Afișați toate postările

duminică, 31 martie 2013

Mascalzone - Cap.3.


MASCALZONE.

Cap. 3.
Pe majoritatea daca ii intrebi, aaaaa, ei si-au pornit afacerile in anii 90, cu 2000 de dolari imprumutati de pe de la vecini sau de pe la parinti si multumita atat capacitatilor deosebite pe care le poseda, cat si implicarii totale in munca asidua, adica cate 16 ore pe zi, ei au reusit sa devina milionari in euro.
De fapt si de drept "reusita" lor se datoreaza conexiunilor politice pe care si le-au construit cu multa migala, ca unic tel si oportunitate de a patrunde pe piata iar contractele cu statul prin binecunoscuta metoda "Para-ndarat" au constituit de fapt singura strategie a numeroaselor lor firme pe care si le-au deschis si dezvoltat cu mare succes, in toti acesti ani.
Multi dintre ei au avut ca suport in afaceri, nu numai temperamentul lor de oameni dornici sa parvina ci si sprijinul din umbra, dar de mare importanta al securitatii, legaturi conexe pe care nimeni nu a reusit sa le descifreze in totaliatate pana acum dar sa ne scuze domnii, asa cum ar dori dansii, ca noi sa credem ca securitatea a murit odata cu revolutia decembrista, asta ne e mai greu sa o facem...

In anii 90 acesti bravi romani erau niste oameni stersi, cenusii precum poeziile lui Bacovia dar pe nesimtite, uleiosi si dispusi la orice compromis, s-au labartat cu nesat peste intreaga avutie nationala si tot, absolut tot, a trecut pe nevazute si pe nesimtite in mainile si buzunarele lor atat de incapatoare, profitand din plin de degringolada perpetua in care s-a aflat Romania, in acesti ultimi 20 de ani.

In particular insa, mascalzonarii nostri sunt de fapt niste persoane de tot rasul sau de tot plansul, cum vreti dvs sa alegeti.

Lasand la o parte aspectul jalnic al majoritatii lor, adica burti revarsate, fete buhaite si schimonosite, podoaba capilara vopsita in mod stupid, botox pe la coada ochiului sau alte si alte minuni de acest gen, domnii nostri sunt niste persoane plictisitoare, grandomane si fara simtul umorului.

 Doamne fereste sa ajungeti la vreo petrecere de-a lor, unde in afara de omniprezentul trabuc, paharul cu cea mai scumpa sampanie si cateva dansuri de rinoceri libidinosi, nu veti mai avea altceva de vazut iar discutii, aaaaa, veti auzi numai despre milioane, imobiliare, paduri, fabrici si relatii, totul intr-o falsa buna dispozitie, ras fortat si zgomotos si asta de la venire si pana la plecare, adica cateva ore, caci la dansii petrecerile sunt de complezenta, doar pentru intretinerea relatiilor, ei nestiind de fapt sa se distreze normal si sincer, cu prieteni adevarati.

Mascalzone - Cap.2.


MASCALZONE.

Cap. 2.
La ASE in anii 80 ai perioadei comuniste, intr-o grupa care a dat ulterior mai multi demnitari de stat, era si un baiat frumusel foc, descurcaret si fara bani, cum erau mai toti tinerii pe atunci.
Acest baiat s-a imprietenit cu o domnisoara draguta, de familie foarte buna, tatal medic stomatolog renumit si cu destui bani incat sa-i poata tine pe amandoi in facultate, ea fiind si ea la randul ei studenta la medicina.
Si uite asa au trecut anii, unul dupa celalalt, cu ei doi formand o pereche frumoasa si fara griji, caci de acest fapt se ocupa tatal fetei, sa nu le lipseasca nimic.
S-au casatorit, au facut si un copil si totul mergea ca pe roze pentru tanara familie. Dupa revolutie, tanarul a inceput sa prinda ceva aripi, timide totusi si si-a deschis o firma impreuna cu alti colegi de facultate dar mari, mari rezultate nu au aparut, ei fiind fara experienta si la inceput de drum.
 Totul a mers cam taras pana cand, intr-o zi cu soare, le-a venit lor ideea minunata sa intre in politica, ca sa ajute tara, aflata in mare nevoie pe atunci...
Si asa a inceput ascensiunea baiatului care intre timp se mai smecherise si el si cunoscand zilnic un noian de lume influenta, din treapta in treapta, a ajuns Ministru in Romania noastra post decembrista...
Lumea s-a schimbat mult pentru baiat, deja culorile erau altele, figurile oamenilor la fel, de bani nici nu mai vorbim, a castigat atat de multi si cu firma dar mai ales din privatizari, incat si acum mai are procese dar sa nu ne facem griji pentru atata lucru, se vor rezolva ele, cum s-au mai rezolvat si alta data...
Acum insa a aparut o alta problema, ce sa ne facem ca sotia lui nu prea mai era asa frumoasa si nici prea potrivita cu statutul lui de mare Demnitar-Om de Afaceri, iar socrul iesise la pensie si in afara de faptul ca le crestea copilul, de mare ajutor nu le mai era.
S-a cautat si s-a gasit totusi o solutie pana la urma, pentru ca si bunicul sa redevina util familiei si astfel, la solicitarea ginerelui-ministrului si-a gajat batranul apartamentul personal la banca, pentru a putea omul nostru sa primeasca un imprumut cat mai consistent.
Toate au inceput sa mearga ca pe roate, viata a devenit frumoasa, roza si minunata, satisfactia profesionala la fel, el reusind privatizari de mare succes si uluitor rasunet, care au ajutat enorm de mult tara noastra draga...
Dupa scurt timp Ministrul n-a mai avut incotro, n-a mai putut rezista si si-a facut si el saracul rost de o amanta tanara si frumoasa, nu ca sotia lui, de care a si divortat rapid, caci sa intelegem, chiar nu se mai putea oameni buni si a plecat frumos de acasa fara regrete, lasand sotiei lui tot, tot si copilul si datoria enorma de la banca...
Datorie de care barbatul fericit si cu viata complet refacuta a uitat definitiv si pe care binenteles, a trebuit sa o platesca tot bunicul.
Ministrul nostru, un om ales intre oameni, persoana cu mintea luminata si cu sufletul milos s-a evaporat astfel din traiul lui anost si invechit, neluand cu el in noua lui viata decat amaratele acelea de milioane de dolari, atat si nimic mai mult...