Se afișează postările cu eticheta strainatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta strainatate. Afișați toate postările

marți, 2 aprilie 2013

Mascalzone - Cap.16.


MASCALZONE

Cap. 16.
Apoi, cand micutii mai cresc putin si merg la scoala, tot la cele private binenteles si tot in engleza, parintii le schimba frumos si decorul camerelor, cu alte si alte mobile exclusiviste si scumpe iar curtile lor se umplu de ATV-uri, mini-motorete, biciclete sofisticate si role care patineaza singure dar moda acum este sa aibe neaparat si un pur sange, inspirandu-se astfel din "Pe aripile vantlui" dar nu ponei ca acolo, ce naiba, ci unul mare si falnic, care sa fie numai al lor si pe care-l tin in custodie la grajdul clubului de echitatie, acolo unde micutii sunt si ei membri de onoare, ca si mami si tati ai lor.
Pentru mersul la scoala ei au la dispozitie un microbuz modern al scolii, care trece diminetile pentru a-i lua pe copii din fata casei iar dupa-amiezele, vin soferii personali sa-i ia de la scoala caci stiti, micutii au un program extrascolar foarte variat si apoi normal, mai sunt insotiti si de bodyguarzi, asaaa pentru orice eventualitate, caci s-a marit infractionalitatea in Romania lor iar bonele, celebrele filipineze, sunt inlocuite acum cu guvernante experimentate, foarte atent alese si probate cu lunile.
Lucrurile se complica insa atunci cand vine vorba de mers la liceu, sedinta mare si multa chibzuinta in familie, daca sa-i trimita pe copii in strainatate la licee de elita sau sa-i tina aici in Romania, desi zic ei, nu prea au ce invata de aici dar ramanand acasa, ii pot tine sub observatie mai usor si sa nu o apuce pe cai gresite dar acest lucru e greu sa se intample, tot ei zic, caci in strainatate, la liceele alese de ei, adica de prestigiu, e foarte mare disciplina si n-are cum...
Si uite asa tot osciland, pana la urma, aproape toti aleg tot Romania, tot in engleza si tot la privat dar cu conditia ferma ca dupa incheierea liceului, sa mearga frumos la studii undeva in strainatate, la universitati de renume mondial: Harvard, Oxford, Stanford, Yale, Princeton sau Cambridge, nestiind ei saracii la acel moment, ca pentru admitere nu e suficient sa aibe mami si tati bani desi, au mai fost si exceptii, care au confirmat regula.
Astfel se face ca dupa terminarea liceului, majoritatea tinerilor domnisori au plecat intr-adevar la studii in strainatate si pe bani grei, adica zeci de mii de euro pe an numai pentru plata studiilor dar nu acolo unde visau parintii lor, ci la universitati banale, mediocre, adica acolo unde au fost acceptati.

luni, 1 aprilie 2013

Mascalzone - Cap.10.


MASCALZONE

Cap. 10.
Tot in acea celebra grupa de la ASE, mai era un tanar, destul de linistit, care avea si el o relatie statornica cu o fata draguta, cu care s-a si insurat, la fel, el fiind din provincie, a beneficiat de tot suportul si moral si material al familiei fetei.
A aparut pe lume si un copil, foarte cuminte, asa cum este si in ziua de azi, cand a ajuns barbat in toata regula.
Dupa revolutie, impreuna cu prietenul lui din cap.2, pe care a fost foarte suparat cand acesta si-a parasit sotia, ba chiar au avut loc si niste discutii destul de dure pe aceasta tema dar si cu inca cativa alti colegi si prieteni, a deschis acea firma, care le mergea lor prost la inceput si la fel ca si primul subiect, a intrat in politica si in scurt timp, pe cai mari, a ajuns si el tot Ministru.
Deja acum problemele tarii incepusera sa apese pe umerii lui fragili si atunci el a trebuit sa se intareasca, sa devina mai puternic si a si reusit, atat de bine incat, intr-o dimineata la cafea, alaturi de iubita si credincioasa lui sotie, cu ochii mari si nevinovati, a anuntat ca s-a indragostit, ca n-are cum sa mai controleze situatia si ca divorteaza.
Norocoasa domnisoara era foarte tanara dar si casatorita in acelasi timp, cu unul dintre partenerii lui de la firma dar acest lucru nu constituia un impediment major si astfel, amandoi au divortat, el lasandu-i totusi fostei sotii toata averea, bine, nu era asa o mare problema, pentru ca stia ca o va putea reface foarte repede, tot asa, fiind foarte inteligent...
Dar ce sa vezi, tocmai cand aripile dragostei i se deschisesera mai larg, domnisoara s-a suparat, unii spun ca ar fi amenintat-o fostul sot, altii ca s-ar fi deranjat ca iubitul a lasat toata averea fostei, nu se stie exact, cert este ca l-a aruncat pe Ministrul nostru in cea mai neagra depresie posibila, unde a stat cam pret de un an, slabind si uscandu-se pe picioare de dorul fetei si numai sprijinul si prietenia neconditionata a unui vechi prieten si a sotiei acestuia, l-au ajutat sa mai iasa din acest clinci amoros.
Intr-o buna dimineata, pe nesimtite, si-a dat seama ca a uitat-o pe domnisoara cea fara de suflet si ca de fapt, el pe sotia prietenului lui o iubeste, ca ea e buna si intelegatoare si binenteles, a urmat divortul ei, ce era sa faca fata si au format un cuplu superb, demn de toata admiratia si demn de urmat...
Asta vreo doi ani caci apoi, dintr-o data, a reaparut la orizont reaua si nemiloasa, tanara care il chinuise atat de mult si iar ni l-a zapacit de cap pe barbatul nostru, care a pus capat relatiei frumoase, pe care o avea cu fosta sotie a prietenului lui si a continuat ce incepuse cu cativa ani in urma, adica amorul nebun, ei fiind vazuti amandoi foarte fericiti, bananaind prin magazinele de lux din strainatate, cu fetele zambind si cu ochii umezi si cu el galant, cumparandu-i fetei tot ce ea nu visase.