IMPRESII

IMPRESII

Cap.7

Avansand si neintervenind la timp, lasand durerea si stresul sa se imprastie prin gandurile si in totalitatea vietii unei persoane aflata la rascruce sau in necaz, invariabil isi va face aparitia urata si lacoma depresie care va pune stapanire totala pe fiinta, gandirea si actiunile ei, aruncand-o intr-o tristete amara si furandu-i complet pofta si ratiunea de a trai.

Foarte periculoasa, inselatoare si devoratoare, ea pune pe termen lung in mare incurcatura si persoana in cauza si pe cei aflati in jurul ei, nemaifunctionand parca nimic pentru a o recupera.

Cu totii am auzit de depresie dar cu toate acestea ea esta foarte greu de depistat, de cele mai multe ori reliefandu-se si constientizand-o abia in fazele ei avansate cand lucrurile pot scapa dramatic de sub control, pacaliti fiind de paleta larga si diferita la nivel individual a simptomelor si a manifestarilor ei.

Nici macar tineretul nu este la adapost de aceasta chinuitoare tulburare care in cazul lor se manifesta diferit, prin furie, agitatie, dezinteres fata de studiu si mai ales directionare catre alcool sau alte substante, derutand timp de mai multe luni si poate chiar ani de zile anturajul lui, pana la a intelege despre ce este vorba de fapt.

Depresia ca si restul manifestarilor ivite urmare stresului prelungit este tot o dereglarea la nivelul secretiei hormonale, despre care am mai vorbit si in celelalte capitole, ea necesitand o atenta si permanenta supraveghere a persoanei respective, multa intelegere si sustinere, caci lasata la voia intamplarii sau neinteleasa corect, tulburarea avanseaza inspre etapa ei majora, acolo unde pot aparea inclusiv decompesari de natura psihotica, asa cum a fost si in cazul mult iubitei Madalina Manole iar urmarile pot deveni tragice.

Lipsa somnului sau somnolenta permanenta, oboseala cronica, dezinteres fata de orice inainte interesa, tendinta izolarii, lipsa dorintei de comunicare, dereglari ale alimentaiei, nervozitate si multe altele, constituie simptome alarmante pentru oricine observa aceste schimbari de comportament si de personalitate la cei din jurul lui iar interventia trebuie sa fie rapida si pe termen lung, inspre a usura si imparti durerea psihica si framantarile persoanei in cauza cu apropiatii ei si desi nu este pe primul plan fiind insuficient, necesita inclusiv tratament medicamentos riguros utilizat.

Astfel din pacate, lasandu-ne coplesiti zi dupa zi de intensitatea si ritmul evenimentelor ce survin neplacut in viata noastra, riscam pierderea totala a controlului, semanand la randul nostru anturajului, prin urmarile ce vor aparea indubitabil, suferinta, tristete, disperare si panica si de aceea la modul absolut, curajul si optimismul trebuiesc cultivate ca emblema a fiintei si a actiunilor noastre, tratarea cu calm si uneori chiar cu umor, acolo unde este posibil, a variilor situatii ce ne apar intempestiv, ne vor permite continuarea unui trai in armoie si descoperirea altor si altor situatii de viata sau a altor personaje care ne vor completa si incanta cu siguranta vietile.

IMPRESII

IMPRESII

Cap.6

In tumultul cotidan, uitarea notiunilor de relaxare, de voie buna si de empatie cu semenii a transformat din nefericire anumiti oameni in purtatori ai palidelor fete incruntate si ai figurilor triste si lasate, in urma lor trenand si persistand impresia generala ca nimic nu ii mai poate bucura sau alina.

Parte din cei asa zisi pragmatici si care si-au organizat vietile in scopul inavutirii sunt profund nefericiti, band in exces si purtand in sufletele lor neimplinite un hau imens, constatand ajunsi deja la o varsta, ca banii si averea nu constituie fericirea mult visata care ii motiva odata, la tinerete.

Unii dintre cei carora viata nu le-a oferit realizarea materiala se perpelesc amarnic intre invidie si insatisfactia propriilor actiuni, macinati fiind de lipsuri si de nazuinte neimplinite, facandu-si prin autoinducere traiul si mai dificil decat este in realitate, inecandu-se in bautura ieftina dar aducatoare de reverie, urmata de violente fizice, in special domestice, din pacate inca prezente in Romania.

Mai exista si anumiti intelectuali cu inclinatii filozofice, categorie speciala in care Romania are multi si talentati adepti, care profund dezamagiti de superficialitatea omenirii si de efemeritatea vietii fizice pe Pamant, se arunca in mare parte si ei tot inspre acelasi etern alcool, paliativul omniprezent in viata celor care fac si desfac firul in patru, mistuiti fiind de neliniste, cautare spirituala si nemultumire, ei percepand lumea si fiintele ei ca pe niste dezamagiri la scara generala, entitati inutile, miscatoare, vorbitoare si doar consumatoare.

Mistuiti fiind de ofurile sfredelitoare ale prea dotatilor intelectual, ei ajung in final tot la nefericire ca si primele doua categorii de oameni mai sus mentionate.

Excesul urmat de abuz conduce indubitabil catre dependenta fizica si psihica, fie ca vorbim de alcool, de substante interzise de lege sau de medicamente care au in continutul lor elemente care induc stari anormale.

Exista peroane care pentru a-si usura macinarile interioare, frustrarile, inhibitiile, slabiciunile sau in cazuri mai dramatice, pentru a uita adevarate tragedii survenite prin disparitia peroanelor dragi, utilizeaza combinatii trasnet foarte periculoase intre alcool si calmante sau somnifere, reusind pentru momente scurte insa, mult dorita dezinhibare, uitare sau atingerea starii de bine cu ei insisi.

Altii uziteaza drogurile riscandu-si libertatea si sanatatea iar altii se napustesc inspre alcool, cautand insa cu totii aceeasi usurare la nivel psihic pe care nu o mai pot atinge in stare de trezie sau de realitate.

Odata deveniti sclavii dependentei de substanta, dezechilbrul hormonilor responsabili cu starea de bine este realizat iar revenirea la normalitate constituie un adevarat challenge pentru oricine, fiind necesari ani de zile pentru reabilitarea lor psihica si fizica.

Din fericire, exista inca o majoritate dominanta a persoanelor simple care au inteles la timp ca echilibrul in armonie si proportii egale in totalul constituant al elementelor ce le compun viata sunt mai importante decat cantitatea acumulata intr-un singur sens si ca orice surplus unidirectionat va diminua ulterior din intensitatea altor aspecte si trairi personale, toate fiind la fel de importante si de obligatorii pentru viata si fericirea unui om.

IMPRESII

IMPRESII

Cap.5

Atacul de panica constituie un semnal acut si alarmant, subconstietul reliefand prezenta unei stari psihice negative agravate iar interventia rapida pentru stoparea peregrinarilor ratiunii prin negura trairilor sumbre devine imperios necesara, nepermitand astfel evidentei sa conduca catre intrarea in conflict adancit a subiectului cu el insusi si nelasand cale deschisa urmarilor de natura psihica, atat de coplesitoare si de imprevizibile, sa-si faca simtite prezenta in viata personala, caci finalmente, avertismentele tratate cu neglijenta vor face ca revenirea la ceea ce persoana afectata a fost candva sau si-ar dori si ar putea sa fie, sa devina foarte dificila, pierzandu-se partial sau total controlul asupra actiunilor sale, blocandu-i-se spontaneitatea si putinta atat de necesarei comunicari cu semenii.

Atacul survine brusc, un fulger ce paralizeaza reactiile blocand complet si inducand mutenie, transpiratie, durere somatica acuta resimtita la nivelul pieptului, punand persoana respectiva in imposibilitatea de a-si continua activitatea pe care o desfasura la momentul inceperii atacului iar odata instalat in viata cuiva, atacul elibereaza frica, lansand-o pe orbita ca pe o trasatura dominanta a vietii personale, groaza posibilei repetari, oricand si in orice moment al zilei, oriunde s-ar afla si in orice companie, vor stapani si zgudui puternic persoana in cauza si ulterior, vor conduce catre autoizolare.

De aceea trebuie sa constientizam importanta controlului asupra stresului prelungit, a durerii de natura psihica pastrata prea mult timp in inimile noastre, asupra nemultumirilor de orice natura ar fi ele, caci surmenajul psihic urmat natural de catre cel fizic se vor transforma pe nesimtite in dusmani feroce si foarte agresivi iar daca le vom permite sa ajunga sa ne domine vietile, abia atunci adevarate drame se vor petrece cu noi insine.

Ramificatiile negative ale stresului prelungit asupra psihicului sunt explicate stiintific si logic totodata prin eliberarea defectuoasa a cortizolului, serotoninei, dopaminei si noradrenalinei, hormoni responsabili cu starea de bine si de odihna unei fiinte umane.

Este adevarat ca se poate spune despre cei afectati cum ca ar fi oameni predispusi sau poate mai sensibili dar omenirea intreaga a fost si este neputincioasa in fata stresului si nu exista inca o persoana pe acest pamant care sa nu se resimta sau sa nu fie afectata de forta negativa a acestui fenomen, consecintele stresului prelungit asupra organismului fiind variate si multiple. 

Sta numai in puterea noastra sa ne controlam singuri vietile, sa stimulam si sa permitem optimismului sa ne invadeze personalitatile, trairile, sa minimalizam pe rand toate esecurile, inevitabile de altfel de-a lungul unei intregi vieti, reusind sa ne redirectionam interesul personal catre alte destinatii, de oricare natura ar fi ele, atat sufletesti cat si profesionale sau materiale.

Nimic de pe aceasta lume, niciun ban din nicio moneda, niciun post ocupat sau pierdut si nicio tradare resimtita la nivel sufletesc nu trebuie sa constituie pentru noi finalul vietii in liniste si in armonie iar starea de bine pe care ar trebui sa ne-o cladim fiecare, trebuie sa devina independenta de toate aceste elemente, noi fiind singurii care putem adauga sau elimina din viata noastra stari, lucruri, fiinte sau alte posibile cauze ce ne-ar putea conduce catre suferinte indelungate.

O alta reactie posibila in fata stresului prelungit, nedorita dar foarte des intalnita, autodistructiva si la fel de dificil de combatut, o constituie dirijarea necontrolata a unei persoane aflata adanc in nefericire catre dependenta de substante care si ea la randul ei dezechilibreaza, conducand persoana in cauza catre un dezastru iminent daca nu devine constient de acest fapt.

IMPRESII

IMPRESII

Cap.4

Simtim, ne bucuram, construim, agonisim sustinut impreuna cu partenerul de viata, imaginandu-ne si considerand persoana de langa noi o extensie a fiintei noastre, oglinda cristalina a sufletelui nostru si parcurgem astfel in echilibru unul cu celalalt ani in sir, zeci de ani si momente mai putin bune, pe care le depasim strangand bine randurile si clipe de fericire, de multumire sufleteasca si alei batatorite dar si drumuri desfundate.

Plecam umar la umar in aceleasi directii, acceptand si minimalizand defectele partenerului, intelegandu-l si fiindu-i aproape mereu, asa cum probabil viceversa, simte si ne transmite si el noua. 

In cazurile tragice dar din nefericire intalnite, prin decesul unuia dintre parteneri, adevarate drame sufletesti invadeaza spatiul personal sufocand, chinuind, destabilizand si deschizand neindoielnic coridoare serpuite de suferinta dura, aspra, ce vor bantui libere prin subconstientul fiecaruia dintre persoanele care au avut parte de acest destin incarcat.

Teorii si practici de reabilitare sufleteasca in urma survenirii decesului partenerului sunt variate, complexe si necesita o adaptare individuala, o mulare a lor peste personalitatea si natura psihologica a fiecaruia in parte.

Dar acelasi cutremur, aceeasi stare sufleteasca desirata, aceleasi revolte interne si ciocniri de sentimente, apar si invadeaza tumultos viata in urma unui divort, indiferent de motivele lui, cand se constata cu mare tristete declinul uman al partenerului ales, reazemul viu al existentei personale, devenit brusc sursa nefericirii doar prin simpla lui prezenta care psihic, jigneste si umileste.

Dar nu pot sa nu ma gandesc, la modul general vorbind, la o situatie care imi vine acum in minte si aceea ca daca, cu ani si ani inainte de divort, adica in perioada roz a mariajului, partenerul de care tocmai cineva s-a despartit ar fi decedat?

Ce culori calde si ce frumos s-ar fi vorbit despre acelasi om. Este prin urmare o situatie paradoxala si atat de relativa, complexa, atat de profunda si de neinteleasa, incat dezarmeaza pe oricine patrunde sub farurile ei, fie in cazul extrem si tragic al decesului partenerului, fie in cel namolos, urat si injositor al divortului.

Extrapoland, constatam cum unghiurile din care privim orice stare de fapt negativa survenita, o drama, un blocaj la nivel mental, un dezechilibru afectiv, emotional sau psihic, oricare i-ar fi cauza, sunt sau pot deveni unghiuri diferite, uneori chiar complementare si de aceea, o reactie prompta individuala este necesara, intai dereticand inspre valorificare prin sigur existentele capacitati si potentialuri personale iar apoi, lasand libere la suprafata energiile vivace prin anihilarea, uitarea si ingroparea regretelor si a trairilor sufletesti care au initiat si provocat dezechilibrul.

Depistarea si fortarea curajului personal, fie el si generat de furie, pentru a prelua controlul actiunilor si a stapani regresul care poate surveni urmare inertiei sau rutinei, va usura depasirea cu succes a situatiei nefavorabile iar ulterior, viata fiecaruia fiind o carte groasa cu multe, multe capitole, indubitabil vor aparea alte situatii, alte evenimente, alte bucurii, diferite, care treptat vor ocupa gandurile si vor deveni prioritare sufletului si mintii personale.

Primul pas inspre relansare si confort psihic in urma unui dezechilibru si redobandirea increderii in sine, traire absolut necesara parcurgerii unei noi file de viata, este comunicarea si deschiderea vis-a-vis de semeni, alti semeni, intelegerea lor, acordarea increderii si a prieteniei neconditionate, fara a analiza cu lupa persoanele respective, viata lor, greselile lor, lipsurile lor, fare a eticheta, compara sau judeca si fara a respinge ideea unei noi si posibile comuniuni sufletesti sau amoroase.

IMPRESII

IMPRESII

Cap.3

Anxietatea este sperietura sufletului, o starea de neliniste, de spaima permanenta care tine treze toate simturile, este o reactie a subconstientului ca raspuns la chinul si stresul la care a fost supusa o persoana, un disconfort permanent care blocheaza reactiile spontane, paralizand si obosind psihic si somatic pe cei care au trecut prin astfel de stari, foarte greu de controlat odata dobandite.

Cel mai adesea este provocata de o rusine adanca, interioara, o senzatie ivita pe nesimtite in urma unor esecuri, de ori ce natura ar fi ele, o jena vis-a- vis de semeni instalata la modul inconstient, coplesitoare, care induce sentimente confuze de inferioritate, inutilitate si regret.

Desi in general apare acolo unde exista substanta, inteligenta si constienta, ea este primul pas spre fundatura personala si daca nu se intervine in forta si imediat, ea va adauga lantului zale dupa zale, pana spre colapsul total al stimei de sine si al bucuriei de a trai.

Starea de neliniste si disconfortul psihic se pot controla cel mai facil din faza initiala, prin preluarea controlului asupra acestor senzatii de nemultumire, utilizand inducerea celor doua terapii atotfunctionale si universal valabile ale lui "ce daca?" si "ce fac acum?", insotite de aparitia umorului si a autoironiei in oglindirea si prezentarea evenimentelor survenite, bagatelizand evenimentul si activand subconstientul sa reactioneze asupra situatiilor care ne creeaza disconfortul.

Stagnarea in blazare si in resemnare, lipsa reactiei vis-a-vis de o situatie creata, ne destrama fir cu fir urzeala fina a vietii noastre, inaintand pe nesimtite inspre fondul si pupitrul de comanda al propriei personalitati, lasandu-ne descoperiti si vulnerabili, asteptand parca inerti un sfarsit trist, al unei evolutii nemultumitoare. In realitate, omul este o fiinta extraordinar de puternica si suntem apti nativ sa putem incepe altceva ori de cate ori dorim sau simtim ca este necesar, cautand si pornind cu onestitate si mai ales curaj catre alte cai, alte canale energetice, alte unghiuri si alte directii pe care intai sa le privim, apoi sa ne indreptam atentia pentru a le descoperi si in final sa pasim cu incredere.

Optiunile sunt multiple, poate infinite si variaza de la individ la individ dar fiecare in parte are la dispozitie genetic si este posesorul unui catalog vast de varatiuni colorate si vivace, in care sunt cuprinse toate elementele de depistare a resurselor necesare alimentatiei spiritului propriu cu energii pozitive, care odata bine directionate, vor conduce inspre reechilibrare psihica, fizica si spirituala, adica la starea generala de bine cu noi insine iar odata pasul facut, urmarea survine imediat si de la sine, in mod natural, surprinzandu-ne chiar prin forta si amploarea bucuriei de viata pe care o vom resimti si care va pune stapanire totala pe fiinta noastra.

Tulburatoare, destabilizatoare si absolut neindicata este cantonarea la nivel mental in regrete sau stari profunde de autocompatimire, sentimente care vor evidentia perpetuu un esec personal, dandu-i putere si energie, alcatuindu-ne astfel singuri un filon puternic de energii negative ce vor domina in final toate actiunile si trairile noastre si vor conduce inspre al doilea pas catre dezastrul personal, atacul de panica si ramificatiile lui.

IMPRESII

IMPRESII

Cap.2

Ridicandu-ne valul ce ne acopera fizionomiile, masca roz dedicata publicului larg, zi dupa zi constatam noi riduri ivite pe tenul fin de altadata, cute sapate de expresiile traite, observam cum ochii se metamorfozeaza in culori mai reci, mai dure si se inconjoara de umbre cenusii si triste, simtind si stiind ca ele nu sunt urme ale anilor parcursi ci martori tacuti si nestiuti ai evenimentelor prin care trecem fiecare dintre noi.

Am discutat pe indelete si am negociat fiecare dintre noi cu personalitatile noastre, incercand sa le convingem sa se armonizeze cu mediul inconjurator si cu situatiile care se creaza in jurul nostru, uneori reusind ca prin minune, alteori producand adevarate catstrofe pe care le regretam fara sa mai putem schimba ceva.

Toate experientele traite s-au reunit intr-o colectia personala foarte valoroasa, tezaur activ pe care il putem utiliza ca plata in schimbul linistii sufletesti, ori de cate ori ne regasim in situatii ce par inedite dar pe care de fapt le cunoastem prea bine, fie macar la nivel teoretic. Intervine insa multitudinea de trairi negative ce ne impiedica sa reactionam prompt, lasand sa treneze prea mult timp si fara niciun beneficiu pietrele de moara pe care singuri ni le urcam in spinare si lasand cale libera rutinei, pasim orbeste si din inertie inspre directii opuse interesului personal.

Exista situatii pe care le resimtim puternic dar ele sunt diferite de la individ la individ, relativitatea durerii reale fiind data de masura intensitatii raportata la diferitele si variatele motive care ne nemultumesc.

Observand si analizand existenta unor semeni rapusi psihic sau ajunsi in pragul acut al disperarii din pricina unor minore neajunsuri, de orice natura ar fi ele, in plan spiritual sau material, suntem indemnati sa cugetam profund, acolo unde este posibil acest lucru, la reglarea cu finete a cantarului bunului simt si acordarea reactiilor proprii cu masura importantei evenimentelor survenite.

Lamentarea din pacate face parte din structura noastra umanoida dar eroarea majora de a o evidentia ca trasatura definitorie a vietii noastre, aduce prejudicii imense in plan psihologic, deschizand larg usile depresiilor, anxietatilor, atacurilor de panica, dependentelor de substante, in general dereglarilor de natura psihica care odata instalate, pun stapanire totala asupra tuturor trairilor interioare, blocheaza eficienta activitatilor noastre cotidiene, paralizandu-ne spiritul si transformandu-ne in oameni nefericiti.

In momente cheie, situatii critice, nefavorabile, plecam directionati echivoc ascunzandu-ne in tenebroase colturi neintelese si poposim in deznadejde si izolare, cautand a intelege fatalitatea si nesansa personala, in loc sa apreciem si sa utilizam puterea psihica si determinarea noastra, stiut fiind ca suntem posesorii unor forte interioare foarte puternice pe care nu le cunoastem a fi dar pe care daca le gasim si le activam la timp, le putem utiliza peren, incarcandu-ne energiile consumate si alimentandu-ne pozitiv din orice situatie ce pare initial nefavorabila.

Frica de schimbare si comoditatea ne trimit cu siretenie inspre o periculoasa blazare, diminuandu-ne treptat starea de bine si de multumire personala, ajungand insa pe nesimtite sa ne stabilim si sa ne complacem in varii situatii chinuitoare, pe care le tratam ca pe stari de fapt date si asumate dar pe care, prin activarea vointei si mai ales a respectului de sine, le putem anihila, ridicandu-ne in doua picioare si scuturandu-ne singuri de praful gros ce ne astupa respiratia.

IMPRESII

IMPRESII

Cap.1

Exista totusi o soarta, un destin personal si ne intrebam uneori cum ar fi posibil sa traim mai bine cu noi insine fara sa fim surprinsi nepregatiti de schimbarile vietii.

Fenomenul ne priveste pe noi toti si doar printr-o armonie deplina, poate am reusi sa ne opunem greutatilor pe care le suportam inevitabil, sa le intelegem semnificatiile si sa tragem concluziile.

Constatam ca avem fiecare o viata a noastra si de jur imprejurul ei, in timp s-au instalat ecrane late si cu imagini felurite.

Cu ele ne-am familiarizat, ne plac culorile lor, formele lor, totul dar se intampla uneori ca deodata, ecranele sa isi schimbe pe rand imaginile si sa ne trezim intr-un alt decor, cu alte semnificatii si cu alte forme, total necunoscute, imagini care ne inspaimanta si ne destabilizeaza.

Se instaleaza evident stupoarea catatonica chinuitoare, sfredelitoare, dureroasa si dupa un timp nestiut de nimeni, intai taras, pas cu pas, apoi in plimbare lenta, incepem incet, incet, sa exploram noile imagini aparute nedorit pe ecranele vietii noastre.

Ne plac, nu ne plac, nu stim inca si acest lucru ramane sa-l constatam fiecare la Sfarsit. Dar tot mergand asa printre noile decoruri, fara sa ne dam seama ajungem sa le simtim, sa le cunoastem si sa le traim si nu mare ar fi mirarea sa ne trezim alergand veseli, in picioarele goale, printre imaginile, culorile si formele noi ale acestor ecrane mari din imprejurul vietilor noastre.

Cand evidenta unei intuitii se apropie atat de mult de ochii nostri incat ne blocheaza orizontul si nu mai putem vedea nici macar pe langa ea ci doar si doar pe ea singura, atunci inseamna ca a sosit timpul unei schimbari si astfel, desi este totusi foarte greu, totul se va reaseza usor in matca, eliberandu-ne de veninul suspiciunilor, ajutandu-ne sa regasim parfumul florilor, al diminetilor frumoase, al vietii libere si al placerilor cotidiene.

Dar de ce este viata atat de schimbatoare si cum reusim sa ne mentinem uniform pe toata durata ei fara a pica in capcanele intinse de destin? Cine si cum sa ne ajutam pentru a depista la timp tradarile, esecurile, suferintele?

Daca am sti raspunsurile si le-am utiliza la momentul oportun, am reusi in final sa zicem cu toata bucuria inimii: am reusit! Dar... Cu totii stim ca starea de bine, de multumire, ne face sa privim cu superioritate catre cei normali.

Vorbim de orice stare de bine, fie ea materiala, emotionala, profesionala, amoroasa, etc. Ne simtim puternici, increzatori in fortele si capacitatile noastre, autosuficienti si uneori chiar ingamfati.

Apoi mai devreme sau mai tarziu, apare pe nesimtite inevitabilul care ne zguduie, ne tranteste puternic jos, in noroi, unde stam, stam si iar stam, uitandu-ne plansi catre cei normali pe care in acele momente grele ajungem sa-i invidiem, dandu-ne seama tardiv ca starea de normalitate constituie de fapt tot ceea ce are nevoie un om pt a fi multumit si impacat cu el insusi.

Si incepe munca, efortul imens de a ne catara din nou, escaladand depresiile sufletului, tinzand la acea minunata stare de normalitate pe care o ignoram odata, candva. Acesta e cel mai greu si anevoios drum, poate dura ani si de multe ori, nu reusim singuri fara ajutorul altor persoane.

A avea incredere in cineva, indiferent in cine, inseamna a realiza un cuplaj minunat intre viata ta si viata acelei persoane.

Acest cuplaj iti confera sentimente de stabilitate, de forta, de multumire, de echilibru si de energie. Se pot construi si realiza multe iar bucuria resimtita este dubla atunci cand este impartasita si cu altcineva.

Necazul, din pacate, apare atunci cand realizam, mai devreme sau mai tarziu, ca a acorda incredere totala cuiva, constituie una dintre cele mai mari si mai dese plase pe care viata ti-o poate intinde. In doi, am simtit sufletul plutind in stare de imponderabilitate, doar singur corpul fizic ramanand supus legilor atractiei gravitationale iar noi ne-am considerat atunci fericiti, impliniti si puternici, insa odata busitura primita si dupa lenta realizare a dezmeticirii personale, incet, incet, mintea reuseste sa preia total controlul, calmand trairile si readucandu-le inapoi in echilibru armonios, chiar daca acest lucru, pentru o perioada finita, pare a inseamna ca viata noastra a devenit poate anosta, stearsa, nemaigasindu-i si nemaintelegandu-i nici rostul si nici sensul.

Cine crede cu tarie ca-si poate controla perfect viata si cu cat este mai "apretat" in convingerile lui, cu atat ramane mai vulnerabil in fata schimbarilor si nu in bine iar loviturile primite devin mai eficiente, mai tintite, reabilitarea confortului psihic aparand dificila si indelungata.

Ion Andreescu

Ion Andreescu (n. 15 februarie 1850, București — d. 22 octombrie 1882, București) a fost un pictor, pedagog și academician român.

BIOGRAFIE:

Din 1869 urmează "Școala de arte frumoase" condusă de Theodor Aman, devenind, în 1872, profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău.

În 1873 se transferă la gimnaziul comunal "Tudor Vladimirescu", apoi, în 1875, la școala de meserii din aceeasi localitate. 

La sfârșitul anului 1878 pleacă la Paris, unde frecventează cursurile "Academiei libere Julian"; verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) și în alte așezări rurale.

O biografie ingrată, scurtă, desfășurată sub semnul unei condiții modeste și a bolii, caracterizată mai degrabă prin absența evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesității exprimării artistice, a vocației, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări și tribulații.

Profesor de desen într-un oraș provincial, liniștit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunțe.

Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditație, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior și fără veleitățile publicității.

Caracterul de introspecție, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca sentiment, atitudine și calitate. 

Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanța unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată.

Deși de la început lucrările pictorului român au decizia și consistența operei autentice, în ultimii ani ai șederii îl găsim în Franța, clarificat, stăpîn pe mijloace, construind spațiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârșita dezinvoltură tehnică.

OPERE:

Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează peisaje, portrete și naturi statice.

PEISAJE:

    Margine de pădure;

    Pomi înfloriți;

    Stânci și mesteceni;

    Câmp;

    Pădure de fagi;

    Mesteceni la marginea bălții;

    După ploaie;

    Casă de ciurari;

    Iarna la Barbizon;

    Stâncile de la Apremont

PORTRETE:

    Țărancă cu broboadă verde;

    Țărancă cu traistă;

    Broboadă roșie;

    Autoportret

NATURI STATICE:

    Rațe;

    Coacăze;

    Felii de pepene;

STEJARUL:

În „Stejarul” una din capodoperele sale, regăsim întrega emoție, patosul reținut, temperat de melancolie al artistului.

Compoziția, bazată pe contrapunctul dintre masele solide ale vegetației și cerul adânc, este dominată de verticala impunătoare a copacului.

Mișcarea pe care diferențele de cald și rece ale tonurilor o imprimă materiei, demonstrează o rafinată știință a construcției plastice.

Fără ambiția de a nega ierarhii valorice și cronologice, putem afirma că este primul pictor român cu adevărat modern, fiind în același timp unul dintre punctele de referință atunci când vorbim despre tradiția artei noastre.

APRECIERI:

Printre pictorii români, cu siguranță nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu și destin mai plin de înțelesuri ca al său.

El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". Cuvintele acestea, aparținând lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de artă francezi care s-a ocupat cu pasiune și interes de arta românească, par a fi revelatoare pentru locul deținut de Andreescu în dezvoltarea artei românești moderne și în egală măsură, pentru modul cum a pătruns marele pictor în circuitul valorilor europene.

„Stejarul lui Andreescu” încă mai rezistă vremurilor și se găsește în parcul Crâng din Buzău.

El se află în partea stângă cum se merge spre obelisc dinspre poarta Crângului. Botaniști și iubitori de natură îl îngrijesc pentru a-i prelungi viața.

Sursa:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Andreescu 

Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, d. 21 iulie 1907,Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian.

Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

DATE BIOGRAFICE

Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil al lui Ion și al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătușe.

După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, lucreaza icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani.

În 1856 realizează compoziția istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitoruluiBarbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia.

La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția.

Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația pictorală prin asimilarea experienței unor artiști ca Millet, Corot, Gustave Courbet și Théodore Rousseau. 

Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor.

În cadrul "Expoziției Universale" de la Paris(1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără țigancă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte".

 În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena. În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. 

Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează potrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată,Întoarcerea de la bâlci.

Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne, în poezie se afirma geniul lui Eminescu, Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

Cu o formație în care se recunoaște filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereții și deopotrivă, experiențeleimpresioniștilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate mare. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat. Creația sa a inaugurînd astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.

Călătoria spre Vitré

Dovedind o afinitate specială pentru peisaj, Grigorescu abordează o largă diversitate de teme ale genului, codificând în compozițiile sale nota specifică a colțului de lume surprins pe pânză. Un astfel de loc specific al creției sale este Vitré, un mic orășel din Bretania în care artistul poposește în timpul călătoriilor sale de documentare și studiu.

 Vitré-ul apare în tablourile lui Grigorescu ca o gingașă jucărie de porțelan. Grigorescu va închina multe pânze acestui minunat orășel, în care sufletul său întristat de dezamăgirile din țară își va găsi alinarea, iar ochiul lui de pictor, o bogată sursă de inspirație. 

Atmosfera medievală, oamenii civilizați și generoși, precum și măreția naturii îl îndeamnă la lucru și începe astfel pentru artist o perioadă importantă, în care pictează cu o repeziciune uimitoare, fară reveniri, în dorința de a nu pierde nimic din ceea ce natura îi revelează în momentele sale privilegiate.

Pictează la Vitré nu doar vaste priveliști, ci și interioare încăperi modeste și umbroase, mobilate cu rafturi pe care sunt așezate frumos farfurii de făianță, în care țărănci cu bonete albe brodează sau curăță legume în fața geamurilor sau a ușilor larg deschise spre însorita grădiniță cu flori.

Totul transmite liniște, simplitate, puritate sufletească, valori pe care Grigorescu le va prețui de-a lungul întregii sale vieți și pe care va dori să le ocrotească de vitregiile timpului.

Tabloul „Case la Vitré” surprinde o zi de vară într-un orășel care încă păstrează note medievale în casele masive din piatră, în zidurile vechi și în străzile înguste, umbrite de acoperișurile ascuțite.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu

Piaţeta - Cap.21.

PIAŢETA

Cap.21.

Posedand totalitatea sentimentelor benefice pe care omenirea le detine, amandoi traind suind catre apogeul simtirilor, descoperind idealul absolut al rostului vietii, petrecandu-si zilele fizic, mental si spiritual ingemanati, reverberand armonie si veselie revitalizanta in toate spatiile ocupate prin prezenta lor, comunicandu-si cu sinceritate impresiile absonse, deziluziile vietii, amagirile, capcanele, uitarile, tradarile, erorile, constatand cum greutatea sufleteasca si-a pierdut consistenta diluandu-se, dizolvandu-se, evaporandu-se progresiv, permitand instalarea confortabila a vietii petrecuta in liniste reconfortanta urmata de desfatanta ridicare individuala deasupra vicisitudinilor, primind si acumuland ghes inspre a parcurge viitorul in gratie divina, alinatoare si elevatoare, fortificati, regenerati, renascand particula cu particula din durere personala, satisfacand necesitatea umana de apartenenta la un concept, un crez orientativ al existentei, disipand in neant relele si belelele din arealul lor de convietuire, marcand si subliniand cu rosu aprins al dragostei fiecare zi de viata, construind mana-n mana viitorul fericirii in bunastare si confort spiritual, planificand, dezvoltand si propagand ideea si modelul de viata in cuplu, asternand uitarea, ingropand tristetea si descoperind iertarea, aplanand precoce disensiunile minore care ivindu-se sfredelesc sufletul ranind inutil personalitatile oamenilor, agonisind si stocand in viata lor doar elemente luminante, mangaietoare, vibrante si pozitive, cei doi tineri deveniti model in comunicare, ei chiar existand in Piateta dar si in viata reala, atat cat si restul omenirii care in mod intelept a inteles luminandu-se, au reusit si reusesc cu succes sa se desavarseasca, sa isi traiasca viata perfecta, neatinsi de uratul nemeritat al situatiilor neprevazute, stiind sa se ridice in picioare la fiecare branci sau piedica a destinului, cautand si gasind in interiorul vast al sufletelor si forta si energia si stiinta si putinta de a traversa viata in complexitatea ei, dorind tuturor macar pentru o clipa, sa caute cu grija si cu atentie in eul lor strafund si personal, adevarata comoara uneori bine ascunsa si sa descopere adormitele, neutilizatele, uriasele energii sufletesti, pe care apoi, odata intelese si descifrate, sa le valorifice, ridicandu-le in actualitate, in cotidian, lasandu-le libere in toate actiunile vietii si sa-si indrepte cu calm pasii lor catre parcurgerea lina, blanda, fericita si multumita a vietii, dar divin pentru fiecare om de pe acest pamant, miracol pe care de cele mai multe ori din pacate, murim fara a-l intelege. SFARSIT. 

Piaţeta - Cap.20.

PIAŢETA

Cap.20.

Reconfortanta trezire matinala daruia tinerilor ampla si regenaratoare energie vitala, caci noptile erau lungi, obositoare iar timpul isi devora valoarea, clipele scurgandu-se diferit, de fiecare data cunoscand alte trairi, alte simtiri si alte bucurii.

In acea dimineata speciala, deschizand somnoroasa ochii si vazandu-l pe baiat veghind-o, fata cu zambet asezat strengaresc pe buze, aruncand tinta in ochii lui priviri irezistibile, s-a indepartat lasand in urma ei dor si dorinte neimplinite si leganandu-se usor, s-a indreptat catre dusul matinal.

Cu urma de ezitare evaporata subit in momente scurte dar parute eterne, apasand teribil pasii grei, el a pornit hipnotizat in urmarirea si apoi intalnirea de sub apa fierbinte a dusului si in doua-trei miscari, talia fetei era inconjurata carlig, obrajii mangaiati tandru si parul ud orientat catre spatele arcuit, pentru a face loc sarutului ce urma sa vina.

Mirata de intempestiva aparatie, cu apa siroind nebuna peste trupurile lor, strangandu-l de mana pe care el o plimba prin parul ei, strans lipiti unul de celalalt, cu fetele foarte apropiate, s-au lansat intr-un sarut al pasiunilor, buzele lor arcuindu-se in mirajul formelor geometrice cele mai neobisnuite.

In tandem zguduitor de temelie trupeasca, freamat de frunze toamna, maini impreunand umeri si talie, ei s-au trezit mutati in camaruta dorului unde soarele spala geamurile si patrundea tiptil luminand patul lat, trupurile se cautau inotand in valuri armonizate, patima se intensifica progresiv, piruete rapide miscau buzele, unduiri galopante goneau trupurile, coapsele se insurubau, abdomenele se lipeau, energiile se descatusau, cearceafurile ravasite si pernele azvarlite.

Piaţeta - Cap.19.

PIAŢETA

Cap.19.

Intr-o primavara timpurie, pe vremea magnoliilor inflorite si sub un cer albastru zambitor, plimbandu-si veselia si pasind delicat pe varfurile iubirii, cu ochi frumosi si adanci care se intalneau la fiecare pas facut, cei doi indragostiti isi simteau tacand, glasul dorului nestins, indemn la visare, la contopire si la dezmierdul sufletelor.

Ei s-au oprit sub un arbore inalt, mandru, mainile li s-au apropiat incet atingandu-le fetele laptoase si fara a-i mai intreba, ele au debutat in baletul gratios si tulburator al mangaierilor pleoapelor inchise, al adierii umbrei amorului asupra obrajilor fini si al murmurului sarutului de pe buze tacute.

Dupa un timp nestiut si fara inutilitatea cuvintelor, au plecat strabatand pe rand aleile misterioase ale acestui parc special, un parc al visarii, cautand spre locuri ferite, ea cu capul pe umarul lui iar el plimbandu-si buzele prin parul ei moale.

Apoi si-au ales o banca tacuta si singuratica care se ingrijise sa le apropie miresmele arborilor infloriti, sa le cante mierlele trilurile dragostei, sa le adie vantul insufletindu-le inimile vii care in cadenta, au inceput sa tropaie mai intai surd, apoi din ce in ce mai tare si mai apasat, pe ritmul tumultos al unui mars.

S-au spus multe, toate numai de ei stiute si cu adancurile sufletelor deschise, au descopit ca miracolele exista, ca frumesetea, culorile, muzica subconstientului se poate schimba functie de persoane si patrunsi adanc in revelatii, fermecati abisal unul de catre celalalt, nu si-au dat seama cum se facea ca, de pe banca fericiri au ajuns pe lacul cel mai limpede din lume, in barca nazuintelor, el vaslind zambindu-i iar ea intrebandu-l mereu si mereu alintandu-se, daca o iubeste, de ce, de cand, cat de mult...

Baiatul vaslea fermecat incurabil, raspunzandu-i sacadat ton cu ton din bataia inimii lui, sorbind-o din ochi negri si migdalati si soptindu-i incet, te iubesc, te iubesc, te iubesc iar ea razand fericita, plimbandu-si mana prin apa lacului l-a stropit, udandu-l cu picaturile mari ale iubirii, inundand trupul lui viril cu mii si mii de fiori ametitori.

S-au plimbat zambind ore, simtindu-si vibratiile, ascultand glasuirea calda a sentimentelor si a rationamentelor amoroase si putin inainte de vremea intunericului, pe cand nuferii isi ermetizau sfiosi corolele, culcand barca sub o salcie indoita si cu ramurile ei spalandu-se in apa lacului fermecat, au purces inspre regasirea aleilor intunecoase si a bancii fericirii iar cand toate stelele au terminat oglindirea pe bolta misterioasa a cerului, ea s-a cuibarit tandru in bratele lui si cu mainile slabe incolacindu-l gratios, l-a privit mult cu ochii ei mult prea albastri, provocandu-l din nou si din nou, la sarutul lor cel fara sfarsit acolo, pe banca lor, pe banca minunilor.

Piaţeta - Cap.18.

PIAŢETA

Cap.18.

Intr-o atmosfera auriu-portocalie, cu toate razele fierbinti ale soarelui alunecand plictisit pe pielea lor delicata, cu hainele lipite de trupurile lor zvelte si asudate, cu fetele rosii de emotie si de caldura lesinatoare a amiezii, tinerii au patruns adanc in imensitatea florilor inalte, zvelte si primitoare, fata purtand o rochie simpla verde care-i marca vizibil talia minunat curbata, pe spatele-i drept si mandru stand cuminti patru nasturi mari, galbeni iar umerii ei atat de rotunzi fiind strajuiti atent de doua bretele late, doi paji ai spectacolului mirific oferit spre desfatare baiatului, de catre pieptul ei tare si orintat inspre inainte.

El avea o bluza galbena, lunga pana aproape de pulpele-i bombate si tresaltate, pulpe care si ele la randul lor erau acoperite de o pereche de pantaloni trei sferturi unde stateau bine ascunsi genunchii lui patratosi, masculini si destul de nervosi in asteptarea clipelor ce aveau sa vina.

Parul ei lasandu-se strabatut de lumina aurie, solara, stralucea atat de intens incat, jucand feciorelnic inaintea ochilor lui, il lasase pe tanar sa descopere pe rand, toate nuantele cromatice pe care marinimoasa natura le crease si fluturandu-si simplu si discret cositele inspre inapoia lor, spre larga vedere si admiratie, aparea chipul ei vesel, armonios, o adevarata intruchipare a frumusetii, pe care tanarul o observase inca din prima clipa a intalnirii lor, acolo in trenul destinului.

Ei au inaintat adanc, cat mai adanc si pasind cu mare atentie inspre galbenul infinit, inspirand miresmele varatice si intrepatrunzandu-si cu tandrete degetele umede, agitate si nerabdatoare, ei se gandeau profund la ei doi, ca la doua fiinte aparte, unice, foarte indragostite unul de celalalt, pasionali pana la pierderea ratiunii, oameni care forasera curajos la mare adancime in imaginatia si in sufletele lor si care de acum puteau pluti usor, leganandu-se si visandu-se traind in perfectiunea vietii fericite si ca, nicio clipa scursa din timpul lor nelimitat, nu vor mai renunta la a-si transmite sentimentele, suveica vie a gandurilor, implantandu-si puternic si definitiv in inimile lor simbolurile iubirii absolute.

Realitatea intimitatii momentului, acolo in imensitatea aurie, cu soarele deasupra lor incalzindu-le progresiv trupurile, le-a emotionat puternic simtirile si le-a intunecat treptat privirile, care si asa erau ratacite in adancul dragostei lor, le-a molesit trupurile indoite de dor si fara cuvinte de prisos dar cu multa, multa sensibilitate, ajunsi in inima aurie a acelui lan galben, un lan auriu si nesfarsit de floarea soarelui, o destinatie aleasa de catre amandoi pentru visul lor special din acea zi, cei doi si-au descatusat dorintele iubirii lor ametitoare, dorinte tainice si ferecate pentru restul omenirii, impletind in sarutul lor patimas, juramantul sincer si unic, al unui amor descoperit, trait si implinit.

Piaţeta - Cap.17.

PIAŢETA

Cap.17.

Plecati din piateta lor impreuna cu nerabdarea, dorinta si speranta, trairi pe care le gazduiau cu determinare in trupurile lor ca doua statui sculptate in marmura alba, slefuita si lucita de noianul mangaierilor repetate, cei doi indragostiti au plecat din nou in lumea zborurilor si a basmelor adevarate, poposind la intamplare pe marginea unei strazi aglomerate a unei urbe, pe o strada a miscarii si a zgomotelor si unde pe marginea ciobita a unui trotuar invechit, ei s-au oprit o clipa sa priveasca oamenii, o lume nebuna a agitatiei, suier de viteza, inghet uman, ruptura a spiritului si inutilitate a existentei.

In vacarmul de nepovestit ales de catre cei doi, se observa o ampla si stralucitoare aura, valvataie aprinsa a dorului, care ii inconjurase complet pe tinerii indragostiti ramasi stana de piatra privitoare si cautatoare de liniste.

Ei erau ca doi oameni ametiti si rataciti in interiorul unei multimi grabite, forfotitoare, foarte ocupate si pe tacute, amandoi au decis sa ramana acolo spre a arata omenirii intregi ca pentru doua suflete ale iubirii, nu importa locul, ambientul, circulatia intensa sau nervozitatea celor din jur si fara a se mai gandi, plecandu-si lent fruntile in asa fel incat ochii lor sa se poata privi doar pe ei singuri, lasandu-si barbiile sa-se atinga delicat in curburile lor, ei si-au lipit buzele inrosite brusc de invazia emotiei, petrecandu-si-le si amestecandu-si-le intens, mainile ei cuprinzandu-l pe baiat peste umerii lui masivi iar el apuncand cu un singur brat, de jur imprejur, talia ei subtire.

Trecatorii cei ocupati ai strazii aglomerate prinzand din priviri momentul sincer al pasiunii ce se desfasura chiar sub ochii lor tristi, au oprit timpul vitezei pe care si-o alesesera ca partenera de viata, partenera rece, frigida si cu ochii stinsi, infundati parca in adanciturile orbitelor, cu mainile transpirate, cu inimile impietrite de prea mult timp petrecut in singuratate colectiva, au inceput deodata, ca prin miracol, sa inmoaie, sa topeasca falsitatea efemera pe care o purtau ascunsa in interiorul lor, sa renunte treptat la egocentrism, sa arunce departe de ei tot raul cuprins in viata lor, oprind zgomotoasele masininarii interioare care le macinau sanatatea, stopand efervescenta faptelor lor fara de rost, suspendand miscarea de autoizolare directionata dramatic inspre depresie, mutind si surzind invidia care le macina fiinta si deodata, pe nesimtite, au purces catre renastere, umflandu-si piepturile lor anemice si astenice, inaltandu-se pe varfuri pentru a privi mai bine catre zarile senine ale vietii lor si intinzandu-si mult oasele anchilozate, au inceput din nou sa traiasca.

Piaţeta - Cap.16.

PIAŢETA

Cap.16.

La ceasul obisnuit al visului nocturn, se facea ca pe un drum pustiu de tara, intr-o dimineata frumoasa de vara torida, baiatul cel indragostit mergea grabit in urma fetei, observandu-i cu mare atentie mladuirea balansata a soldurilor ei fine si deschizand larg ochii lui cei negri, iutind frecventa pasilor cu intentia de a o prinde din urma, aranjandu-si cu gesturi ferme pieptarul cu care isi acoperise camasa alba de in topit, camasa care ii ascundea muschii, mari dansatori versati, a strigat-o pe fata pe nume iar ea sfioasa, zambindu-i, si-a intors capul catre el si l-a asteptat.

Ea purta o frumoasa ie de panza alba, brodata si cusuta cu fir rosu si albastru, impodobita cu margele si fluturi colorati, incretita de jur imprejurul decolteului ei larg ce lasa sa se intrevada putin din pieptu-i saltaret si plin de viata.

Peste ie, fata se incinsese cu o fota neagra, cusuta cu fir auriu si prinsa-n bete rosii, infasurate de doua ori in jurul taliei iar pe cap purta o marama din borangic, fina si transparenta, care ii acoperea partial parul ei matasos, prins intr-o coada de cal ce-i cadea obraznica pe unul dintre sani.

Picioarele lor goale sculasera tarana uscata de pe ulita si in latraturile nervoase ale cainilor satului, ei se indreptau veseli catre padurea seculara din apropiere, loc mirific al naturii virgine.

Ajungand-o din urma, el tare multe ii mai povestea fetei, ca e frumoasa ca o floare de mai, ca o doreste mai presus de orice, ca ar vrea sa o sarute iar fata radea de rasunau vaile dar ochii ei sclipeau aprinsi iar buzele ii frematau neascultatoare.

Mergand catre padure, ei s-au abatut patrunzand misteriosi pe o poteca linistita care despartea labartatele gradini inverzite si sarind voiosi peste lemnele parleazurilor, chicotind zgomotos a dragoste sincera, s-au pitulat amandoi langa o claita mare de fan, unde el a pornit a o saruta cu tot focul.

Dupa un timp numai de ei stiut, indragostitii au pornit-o din nou la drum, mergand pe valea unui parau zgomotos si intortochiat, cu pietre asortate si lucioase, cu maluri neuniforme, zimtate parca de foamea de pamant a repezitei ape, plimbandu-se si tinandu-se strans de mana.

Aveau in ochii lor atata inocenta, atata puritate si mergeau cu pasi saltareti, nerabdatori, abia atingand pamantul, indreptandu-se catre potecile umbroase si racoroase ale padurii, o padure verde-argintie, cu arbori inalti si semeti, niste viteji ai naturii, purtatori ai simbolurilor eternitatii.

Patrunzand adanc in inima codrului intunecat, pas cu pas, suflet in suflet si ochi in ochi, ei au purtat cu mandrie de neegalat pe toate potecile secrete ale padurii, dragostea lor fara de seaman.

Pe masura ce avansau in desisul strans, ei simteau cum inimile lor incep sa rezoneze, mult, din ce in ce mai mult, batand ca niste gonguri cu ecou, impingandu-le piepturile nervoase care se ridicau si coborau precum valurile marilor pe timp de furtuna.

Numai si numai pentru ei, pasari rare si viu colorate poposind pe crengile groase si noduroase ale arborilor seculari, le cantau in triluri romantice, cantece nemaiauzite, melodii suave ale iubirilor adevarate si infinite.

Dupa ore de peregrinari, mai multe ferigi verzi, mari ca niste evantaie elegante, le-au oferit tinerilor indragostiti un culcus moale al dragostei, aplecandu-si frunzele parfumate unele peste altele, unde cei doi s-au asezat obositi, alungindu-se unul lipit de celalalt si cu ochii privind larg inspre inaltimea azimutului, mana in mana si suflet in suflet si-au destainuit unul celuilalt trairile, simtirile, focul arzator si au dezlantuit acolo, in mijlocul naturii infinite, sarutul senzual al pasiunilor tumultoase, sub ochii si trilurile acute ale pasarilor maiestre.