Piaţeta - Cap.16.

PIAŢETA

Cap.16.

La ceasul obisnuit al visului nocturn, se facea ca pe un drum pustiu de tara, intr-o dimineata frumoasa de vara torida, baiatul cel indragostit mergea grabit in urma fetei, observandu-i cu mare atentie mladuirea balansata a soldurilor ei fine si deschizand larg ochii lui cei negri, iutind frecventa pasilor cu intentia de a o prinde din urma, aranjandu-si cu gesturi ferme pieptarul cu care isi acoperise camasa alba de in topit, camasa care ii ascundea muschii, mari dansatori versati, a strigat-o pe fata pe nume iar ea sfioasa, zambindu-i, si-a intors capul catre el si l-a asteptat.

Ea purta o frumoasa ie de panza alba, brodata si cusuta cu fir rosu si albastru, impodobita cu margele si fluturi colorati, incretita de jur imprejurul decolteului ei larg ce lasa sa se intrevada putin din pieptu-i saltaret si plin de viata.

Peste ie, fata se incinsese cu o fota neagra, cusuta cu fir auriu si prinsa-n bete rosii, infasurate de doua ori in jurul taliei iar pe cap purta o marama din borangic, fina si transparenta, care ii acoperea partial parul ei matasos, prins intr-o coada de cal ce-i cadea obraznica pe unul dintre sani.

Picioarele lor goale sculasera tarana uscata de pe ulita si in latraturile nervoase ale cainilor satului, ei se indreptau veseli catre padurea seculara din apropiere, loc mirific al naturii virgine.

Ajungand-o din urma, el tare multe ii mai povestea fetei, ca e frumoasa ca o floare de mai, ca o doreste mai presus de orice, ca ar vrea sa o sarute iar fata radea de rasunau vaile dar ochii ei sclipeau aprinsi iar buzele ii frematau neascultatoare.

Mergand catre padure, ei s-au abatut patrunzand misteriosi pe o poteca linistita care despartea labartatele gradini inverzite si sarind voiosi peste lemnele parleazurilor, chicotind zgomotos a dragoste sincera, s-au pitulat amandoi langa o claita mare de fan, unde el a pornit a o saruta cu tot focul.

Dupa un timp numai de ei stiut, indragostitii au pornit-o din nou la drum, mergand pe valea unui parau zgomotos si intortochiat, cu pietre asortate si lucioase, cu maluri neuniforme, zimtate parca de foamea de pamant a repezitei ape, plimbandu-se si tinandu-se strans de mana.

Aveau in ochii lor atata inocenta, atata puritate si mergeau cu pasi saltareti, nerabdatori, abia atingand pamantul, indreptandu-se catre potecile umbroase si racoroase ale padurii, o padure verde-argintie, cu arbori inalti si semeti, niste viteji ai naturii, purtatori ai simbolurilor eternitatii.

Patrunzand adanc in inima codrului intunecat, pas cu pas, suflet in suflet si ochi in ochi, ei au purtat cu mandrie de neegalat pe toate potecile secrete ale padurii, dragostea lor fara de seaman.

Pe masura ce avansau in desisul strans, ei simteau cum inimile lor incep sa rezoneze, mult, din ce in ce mai mult, batand ca niste gonguri cu ecou, impingandu-le piepturile nervoase care se ridicau si coborau precum valurile marilor pe timp de furtuna.

Numai si numai pentru ei, pasari rare si viu colorate poposind pe crengile groase si noduroase ale arborilor seculari, le cantau in triluri romantice, cantece nemaiauzite, melodii suave ale iubirilor adevarate si infinite.

Dupa ore de peregrinari, mai multe ferigi verzi, mari ca niste evantaie elegante, le-au oferit tinerilor indragostiti un culcus moale al dragostei, aplecandu-si frunzele parfumate unele peste altele, unde cei doi s-au asezat obositi, alungindu-se unul lipit de celalalt si cu ochii privind larg inspre inaltimea azimutului, mana in mana si suflet in suflet si-au destainuit unul celuilalt trairile, simtirile, focul arzator si au dezlantuit acolo, in mijlocul naturii infinite, sarutul senzual al pasiunilor tumultoase, sub ochii si trilurile acute ale pasarilor maiestre.