Piaţeta - Cap.15.

PIAŢETA

Cap.15.

Ea si El doi oameni dragi, doi oameni ai Universului care au indraznit si si-au dezlegat sufletele necajite, si-au destainuit cu grija temerile, apasarile iar apoi, cu fiecare clipa a timpului prelinsa incet, fara graba, sentimentele si dorintele lor cele mai ascunse au fost dezvelite fara de intoarcere.

Noptile nesfarsite si ametitoare i-au insotit pe cei doi, una dupa cealalta, fiecare mai diferita, mai frumoasa, mai penetranta, pana ce inimile lor au prins foc cu valvatai mari, rosii si toride, topindu-le trecutul si plimbandu-i pe amandoi in inalta imparatie a iubirii.

La intalnirile lor nocturne, agale se plimbau ei zambindu-si, alintandu-se, dezmierdandu-se, totul sub mirajul cerului dragostei si sub farmecul fericirii incredibile, pe care cei doi o descoperisera unul la celalalt.

Brat la brat parcurgeau sirul noptilor, avansand pe aleea lucitoare a poeziei si a melodiei indragostitilor, soptindu-si numele cu rezonanta in inimile lor aprinse si rugand vantul sa le mangaie fetele palide de atata dor, sa le sarute buzele uscate, sa le inchida ochii adanci si visatori, sa le invaluie trupurile fragile si vibrante, in timp ce misterul si nerabdarea se strecurau incet dar direct in sufletele lor larg deschise.

Au petrecut impreuna cele mai suave, doritoare si seducatoare momente, instalandu-si unul celuilalt dependenta pe care o transmite doar iubirea aievea, unica si de aceea poate, plutind lejer in calatoria zilnica catre mister si necunoastere, ei au zburat de data aceasta in alte si indepartate dimensiuni, alunecand cu viteza foarte mare, elevatoare, inspre o noua destinatie a visului lor si unde odata ajunsi, stupoarea i-a coplesit pe amandoi, ei neputandu-si imagina vreodata ca vor ajunge cu visul lor, chiar atat de departe.

Se facea ca ei se plimbau intr-o lume enigmatica, ireala pentru oricine ajungea acolo, se aflau undeva sus, foarte sus, privind cu uimire catre toate zarile indepartate, o lume pe care ei nu o mai vazusera pana atunci si le-a trebuit destul de mult timp tinerilor indragostiti sa realizeze pana unde ajunsese dragostea lor si ca visul ii purtase printre milioane si milioane de astri lucitori, cu toata omenirea asternuta in fata lor, la picioarele lor. 

Impreuna au inteles atunci ca iubirea nemuritoare i-a ridicat in inaltul cerului albastru si ca din acea clipa, ei s-au transformat in doi luceferi stralucitori, stele ale dragostei pure, aprinse de caldura sufletelor lor si care de-a acum, de-a pururea isi vor darui lumina infinita unul celuilalt.

Minunandu-se mult amandoi de puterea si de maretia momentului, ei s-au pozitionat unul langa celalalt, foarte aproape, lucirea lor fiind atat de intensa si de vie incat era privita noapte de noapte de catre toti cei de jos, care prin rugaciunile si dorintele gandurilor lor, le-au inchinat astrilor dragostei poezii, simfonii, ei devenind pentru omenire simbolul iubirii absolute si al trairii in liniste curata, in armonie, intruchipand o dragoste puternica in care s-a crezut cu toata fiinta si care a desavarsit perfectiunea a doua suflete tinere, intalnite intamplator sau nu.

Piaţeta - Cap.10.

PIAŢETA

Cap.10.

Periplul misterios, ascuns tainic in lumea roz a viselor si a dorintelor, s-a desavarsit in toata splendoarea lui chiar din prima zi in care, coborand tinandu-se de mana din trenul destinului si ajungand condusi de soarta in camaruta lor din piateta, au pasit amandoi sfiosi in luminisul amplu al dorurilor nemuritoare, pe iarba virgina, verde si unduitoare, primenita cochet pentru vizita celor doi, iarba care le adunase grijulie toate florile pamantului, intinzandu-le apoi in liniste in calea lor.

Plutind pe aripile intinse ale dragostei, ei au patruns prin multitudinea de flori colorate si cu mare serenitate, cu trupurile mladuindu-se prin iarba verde care se desfacea in fata lor precum portile raiului in fata oamenilor buni, au inaintat pas cu pas catre izvorul de apa vie si cristalina, ea udandu-si incet fata, ochii, buzele, fruntea, cu acea apa a minunilor, in acordurile magice ale pasarilor padurii care se adunasera in cerc in jurul lor, alcatuind o coroana cereasca, divina, numai pentru ei doi.

El la randu-i s-a aplecat sa bea din acea apa rece a vietii si a eternitatii si lund-o de mana pe fata, cu ochii patrunsi de albastrul deschis al cerului ei, s-au indreptat lent, foarte lent, vrand parca a opreasca clipa si clipa aceea sa devina viata toata, pasind inspre paraul serpuitor, cu pietre albe si netezite de mangaierea vesnica a apei.

Ea purta o rochie lunga alba, de borangic si cu picioarele goale, ocolind cu grija pietrele, a intrat in apa de cristal razand, fluturandu-si parul inspre baiat si cu rochia muiata pana la genunchi, l-a invitat din ochi sa i se alature.

Au mers amandoi agale prin apa de cristal fara sa spuna nimic, tacerea fiind cea care le alcatuia cuvintele preferate, ea fiind aceea care le spunea unul altuia tot ce aveau sa-si spuna si tot ce simteau unul pentru celalalt.

Apoi, tot in tacere si cu ochii stralucind stelar, cu zambetele surde, mute, cu trupurile valsand dupa ritmul inimi, au iesit din apa vietii si s-au alungit pe iarba verde, aceeasi iarba numai a lor, stand ochi in ochi si mana in mana, soptindu-si si sorbindu-si unul altuia existentele. 

In lumina confuza a asfintitului, sub ploaia de fluturi colorati si sub mirajul freamatului vantului printre frunzele verzi ale copacilor, prin inimile celor doi dansau fiori de dor si bucurie iar cerul se lasase usor spre ei, cu incetinitorul, sa nu-i deranjeze si stand culcati pe spate, fara o vorba, doar cu soaptele tremurande ale gandurilor lor, au adormit imbratisati, el simtindu-i ei parul moale iar ea simtindu-i lui, ritmul tumultos al inimii.