Piaţeta - Cap.15.

PIAŢETA

Cap.15.

Ea si El doi oameni dragi, doi oameni ai Universului care au indraznit si si-au dezlegat sufletele necajite, si-au destainuit cu grija temerile, apasarile iar apoi, cu fiecare clipa a timpului prelinsa incet, fara graba, sentimentele si dorintele lor cele mai ascunse au fost dezvelite fara de intoarcere.

Noptile nesfarsite si ametitoare i-au insotit pe cei doi, una dupa cealalta, fiecare mai diferita, mai frumoasa, mai penetranta, pana ce inimile lor au prins foc cu valvatai mari, rosii si toride, topindu-le trecutul si plimbandu-i pe amandoi in inalta imparatie a iubirii.

La intalnirile lor nocturne, agale se plimbau ei zambindu-si, alintandu-se, dezmierdandu-se, totul sub mirajul cerului dragostei si sub farmecul fericirii incredibile, pe care cei doi o descoperisera unul la celalalt.

Brat la brat parcurgeau sirul noptilor, avansand pe aleea lucitoare a poeziei si a melodiei indragostitilor, soptindu-si numele cu rezonanta in inimile lor aprinse si rugand vantul sa le mangaie fetele palide de atata dor, sa le sarute buzele uscate, sa le inchida ochii adanci si visatori, sa le invaluie trupurile fragile si vibrante, in timp ce misterul si nerabdarea se strecurau incet dar direct in sufletele lor larg deschise.

Au petrecut impreuna cele mai suave, doritoare si seducatoare momente, instalandu-si unul celuilalt dependenta pe care o transmite doar iubirea aievea, unica si de aceea poate, plutind lejer in calatoria zilnica catre mister si necunoastere, ei au zburat de data aceasta in alte si indepartate dimensiuni, alunecand cu viteza foarte mare, elevatoare, inspre o noua destinatie a visului lor si unde odata ajunsi, stupoarea i-a coplesit pe amandoi, ei neputandu-si imagina vreodata ca vor ajunge cu visul lor, chiar atat de departe.

Se facea ca ei se plimbau intr-o lume enigmatica, ireala pentru oricine ajungea acolo, se aflau undeva sus, foarte sus, privind cu uimire catre toate zarile indepartate, o lume pe care ei nu o mai vazusera pana atunci si le-a trebuit destul de mult timp tinerilor indragostiti sa realizeze pana unde ajunsese dragostea lor si ca visul ii purtase printre milioane si milioane de astri lucitori, cu toata omenirea asternuta in fata lor, la picioarele lor. 

Impreuna au inteles atunci ca iubirea nemuritoare i-a ridicat in inaltul cerului albastru si ca din acea clipa, ei s-au transformat in doi luceferi stralucitori, stele ale dragostei pure, aprinse de caldura sufletelor lor si care de-a acum, de-a pururea isi vor darui lumina infinita unul celuilalt.

Minunandu-se mult amandoi de puterea si de maretia momentului, ei s-au pozitionat unul langa celalalt, foarte aproape, lucirea lor fiind atat de intensa si de vie incat era privita noapte de noapte de catre toti cei de jos, care prin rugaciunile si dorintele gandurilor lor, le-au inchinat astrilor dragostei poezii, simfonii, ei devenind pentru omenire simbolul iubirii absolute si al trairii in liniste curata, in armonie, intruchipand o dragoste puternica in care s-a crezut cu toata fiinta si care a desavarsit perfectiunea a doua suflete tinere, intalnite intamplator sau nu.