Piaţeta - Cap.10.

PIAŢETA

Cap.10.

Periplul misterios, ascuns tainic in lumea roz a viselor si a dorintelor, s-a desavarsit in toata splendoarea lui chiar din prima zi in care, coborand tinandu-se de mana din trenul destinului si ajungand condusi de soarta in camaruta lor din piateta, au pasit amandoi sfiosi in luminisul amplu al dorurilor nemuritoare, pe iarba virgina, verde si unduitoare, primenita cochet pentru vizita celor doi, iarba care le adunase grijulie toate florile pamantului, intinzandu-le apoi in liniste in calea lor.

Plutind pe aripile intinse ale dragostei, ei au patruns prin multitudinea de flori colorate si cu mare serenitate, cu trupurile mladuindu-se prin iarba verde care se desfacea in fata lor precum portile raiului in fata oamenilor buni, au inaintat pas cu pas catre izvorul de apa vie si cristalina, ea udandu-si incet fata, ochii, buzele, fruntea, cu acea apa a minunilor, in acordurile magice ale pasarilor padurii care se adunasera in cerc in jurul lor, alcatuind o coroana cereasca, divina, numai pentru ei doi.

El la randu-i s-a aplecat sa bea din acea apa rece a vietii si a eternitatii si lund-o de mana pe fata, cu ochii patrunsi de albastrul deschis al cerului ei, s-au indreptat lent, foarte lent, vrand parca a opreasca clipa si clipa aceea sa devina viata toata, pasind inspre paraul serpuitor, cu pietre albe si netezite de mangaierea vesnica a apei.

Ea purta o rochie lunga alba, de borangic si cu picioarele goale, ocolind cu grija pietrele, a intrat in apa de cristal razand, fluturandu-si parul inspre baiat si cu rochia muiata pana la genunchi, l-a invitat din ochi sa i se alature.

Au mers amandoi agale prin apa de cristal fara sa spuna nimic, tacerea fiind cea care le alcatuia cuvintele preferate, ea fiind aceea care le spunea unul altuia tot ce aveau sa-si spuna si tot ce simteau unul pentru celalalt.

Apoi, tot in tacere si cu ochii stralucind stelar, cu zambetele surde, mute, cu trupurile valsand dupa ritmul inimi, au iesit din apa vietii si s-au alungit pe iarba verde, aceeasi iarba numai a lor, stand ochi in ochi si mana in mana, soptindu-si si sorbindu-si unul altuia existentele. 

In lumina confuza a asfintitului, sub ploaia de fluturi colorati si sub mirajul freamatului vantului printre frunzele verzi ale copacilor, prin inimile celor doi dansau fiori de dor si bucurie iar cerul se lasase usor spre ei, cu incetinitorul, sa nu-i deranjeze si stand culcati pe spate, fara o vorba, doar cu soaptele tremurande ale gandurilor lor, au adormit imbratisati, el simtindu-i ei parul moale iar ea simtindu-i lui, ritmul tumultos al inimii.