Piaţeta - Cap.14.

PIAŢETA

Cap.14.

Dimineata in zori, odata cu roua care se asternuse peste o anume si aleasa padure, au descoperit uimiti un arbore frumos, inalt, falnic iar acel arbore mirific avea fructe zemoase, imbietoare, de culoare rosie, fructe pe care nimeni pana atunci nu le atinsese nici macar cu gandul iar cei doi, in totala tacere survenita, stateau nemiscati mana-n mana, privind la el si la maretia lui, cu ochii lor mari, senini si nevinovati.

Erau ochii vii si vorbareti, ai lui negri precum cerul noptilor, ai ei albastri precum cel al zilelor, care se intrebau in fiecare secunda a nemuririi timpului, ce minune neinteleasa a facut ca ei, ochii lor, sa-si intalneasca privirile?

Cum de s-a reusit ca ei sa se doreasca intr-atat, pana la epuizarea respiratiei, pana la colapsului materiei si cine a decis itinerariul acesta magic, divin si surprinzator, al descoperirii simtirilor profunde, parfumate de amorul zilelor si noptilor lor, devenite dintr-odata, rai pamantean al trairilor abisale.

Privindu-se continuu, ochii lor s-au apropiat din ce in ce mai mult unul de celalalt si si-au impreunat tacuti genele lor lungi, dese si matasoase, fluturand in jur parfumul select al dragostei si al sensibilitatii iar in acest timp, pe tacute, irisii lor isi zambeau multumindu-si pentru rolul jucat in aceasta poveste de amor coplesitor.

Astfel adanciti in ocupatia privirilor, tinerii au constatat cum se facea ca, merele cele rosii si zemoase le jucau tresaltand indraznete prin fata ochilor lor si insufletiti de o puternica si incurajatoare bucurie, sprijindu-se de greabanul lat al unui cal alb imaculat care purta dupa el perne late si cearceafuri apretate, aparut asa din senin, parca de nicaierea, au cules cu mare grija si in absoluta tacere fructele cele rosii si mult dorite, pe care apoi le-au visat intraga lor viata, inconjurati peren de miresmele ametitoare ale padurii magice, de parfumul diafan al florilor colorate, pe care el i le daruia delicat si indragostit, in fiecare zi.

Revelatia iubirii absolute, impreuna cu gustul dulce al merelor unicei iubiri, i-au transpus pe amandoi in visare, in plutire printre nori si stele, zburand amandoi unul in bratele celuilalt, impletind si atingand armonia dumnezairii ani, zeci de ani, poate chiar sute de ani, ei inchinandu-si unul altuia definitiv, vietile lor ideale.

Piaţeta - Cap.4.

PIAŢETA

Cap.4.

Bucuria trezirilor matinale, privirea cu ochi senini aruncata spre fereastra luminii, catre cerul lor azuriu, asezati unul langa altul sau unul in bratele celuilat, cu surasuri ivite singure, ghiduse si zbenguite, cu mangaieri tandre si cautatoare, faceau parte dintr-un ritualul cotidian, instalat trainic si peren intre cei doi indragostiti, oameni decisi sa-si fericeasca impreuna toate clipele vietii.

Pentru cei doi, norii negri disparusera undeva in neantul nevazut si neresimtit, eliberandu-le sufletele si linistindu-le cascadele interioare, transformandu-le inopinat in ape line, limpezi, unduitoare si plimbatoare de sentimente alese.

Se mutasera de curand in acea camaruta a iubirilor eterne unde propietarul, om la vreo 60 de ani, cu par putin, cu ochi mici si cenusii, slab, desirat si cu maini lungi atarnate, ii pasuise cu intelegere pentru plata chiriei, pana ce aveau sa se organizeze in vreun fel, la un moment dat.

Chiria nu era mare, undeva la 30 petale pe luna dar ei, cuprinsi mult prea puternic de pasionala lor poveste de amor, amanasera si tot amanasera, neplacuta clipa in care vor fi nevoiti sa-ai abandoneze magneticele imbratisari, calde si suave si sa paraseasca minunatul lor areal al fericirii, patrunzand din nou in amestecul rece al multimii, in cautare de venituri pentru traiul minimal, pe care si-l propusesera.

Camaruta lor avea aerul rece, umed si inecacios dar ei respirau numai unul pentru celalalt, simtindu-si doar miresmele proprii, ametitoare si nu bagau in seama, nici zugraveala veche cu crapaturi brazdate haotic, nici dusumeaua ondulata si zbarcita de trecerea nemiloasa a timpului, nici mobilierul abia existent, o masa miscatoare cu doua scaune modeste, revopsite si reparate de prea multe ori dar si un pat mare, alb, regesc pentru ei si pentru intalnirile lor, un pat al dansurilor africane si al ritmurilor nebune, sacadate si tresaltate.