PIAŢETA
Cap.4.
Bucuria trezirilor matinale, privirea cu ochi senini aruncata spre fereastra luminii, catre cerul lor azuriu, asezati unul langa altul sau unul in bratele celuilat, cu surasuri ivite singure, ghiduse si zbenguite, cu mangaieri tandre si cautatoare, faceau parte dintr-un ritualul cotidian, instalat trainic si peren intre cei doi indragostiti, oameni decisi sa-si fericeasca impreuna toate clipele vietii.
Pentru cei doi, norii negri disparusera undeva in neantul nevazut si neresimtit, eliberandu-le sufletele si linistindu-le cascadele interioare, transformandu-le inopinat in ape line, limpezi, unduitoare si plimbatoare de sentimente alese.
Se mutasera de curand in acea camaruta a iubirilor eterne unde propietarul, om la vreo 60 de ani, cu par putin, cu ochi mici si cenusii, slab, desirat si cu maini lungi atarnate, ii pasuise cu intelegere pentru plata chiriei, pana ce aveau sa se organizeze in vreun fel, la un moment dat.
Chiria nu era mare, undeva la 30 petale pe luna dar ei, cuprinsi mult prea puternic de pasionala lor poveste de amor, amanasera si tot amanasera, neplacuta clipa in care vor fi nevoiti sa-ai abandoneze magneticele imbratisari, calde si suave si sa paraseasca minunatul lor areal al fericirii, patrunzand din nou in amestecul rece al multimii, in cautare de venituri pentru traiul minimal, pe care si-l propusesera.
Camaruta lor avea aerul rece, umed si inecacios dar ei respirau numai unul pentru celalalt, simtindu-si doar miresmele proprii, ametitoare si nu bagau in seama, nici zugraveala veche cu crapaturi brazdate haotic, nici dusumeaua ondulata si zbarcita de trecerea nemiloasa a timpului, nici mobilierul abia existent, o masa miscatoare cu doua scaune modeste, revopsite si reparate de prea multe ori dar si un pat mare, alb, regesc pentru ei si pentru intalnirile lor, un pat al dansurilor africane si al ritmurilor nebune, sacadate si tresaltate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu