Piaţeta - Cap.14.

PIAŢETA

Cap.14.

Dimineata in zori, odata cu roua care se asternuse peste o anume si aleasa padure, au descoperit uimiti un arbore frumos, inalt, falnic iar acel arbore mirific avea fructe zemoase, imbietoare, de culoare rosie, fructe pe care nimeni pana atunci nu le atinsese nici macar cu gandul iar cei doi, in totala tacere survenita, stateau nemiscati mana-n mana, privind la el si la maretia lui, cu ochii lor mari, senini si nevinovati.

Erau ochii vii si vorbareti, ai lui negri precum cerul noptilor, ai ei albastri precum cel al zilelor, care se intrebau in fiecare secunda a nemuririi timpului, ce minune neinteleasa a facut ca ei, ochii lor, sa-si intalneasca privirile?

Cum de s-a reusit ca ei sa se doreasca intr-atat, pana la epuizarea respiratiei, pana la colapsului materiei si cine a decis itinerariul acesta magic, divin si surprinzator, al descoperirii simtirilor profunde, parfumate de amorul zilelor si noptilor lor, devenite dintr-odata, rai pamantean al trairilor abisale.

Privindu-se continuu, ochii lor s-au apropiat din ce in ce mai mult unul de celalalt si si-au impreunat tacuti genele lor lungi, dese si matasoase, fluturand in jur parfumul select al dragostei si al sensibilitatii iar in acest timp, pe tacute, irisii lor isi zambeau multumindu-si pentru rolul jucat in aceasta poveste de amor coplesitor.

Astfel adanciti in ocupatia privirilor, tinerii au constatat cum se facea ca, merele cele rosii si zemoase le jucau tresaltand indraznete prin fata ochilor lor si insufletiti de o puternica si incurajatoare bucurie, sprijindu-se de greabanul lat al unui cal alb imaculat care purta dupa el perne late si cearceafuri apretate, aparut asa din senin, parca de nicaierea, au cules cu mare grija si in absoluta tacere fructele cele rosii si mult dorite, pe care apoi le-au visat intraga lor viata, inconjurati peren de miresmele ametitoare ale padurii magice, de parfumul diafan al florilor colorate, pe care el i le daruia delicat si indragostit, in fiecare zi.

Revelatia iubirii absolute, impreuna cu gustul dulce al merelor unicei iubiri, i-au transpus pe amandoi in visare, in plutire printre nori si stele, zburand amandoi unul in bratele celuilalt, impletind si atingand armonia dumnezairii ani, zeci de ani, poate chiar sute de ani, ei inchinandu-si unul altuia definitiv, vietile lor ideale.

Piaţeta - Cap.13.

PIAŢETA

Cap.13.

Brat la brat cu coatele lipite si impresurate, cei doi tineri au patruns in lumea misterioasa a frunzelor de smarald, a rotundurilor zemoase, gustoase si cu tente schimbatoare, alb-verzui, rosii sau vinetii, in lumea vesela a pasarilor ciripitoare, cantatoare, in lumea frenetica a albinelor galbene si zumzaitoare si in lumea culorilor, a florilor de camp si a miresmelor lor ademenitoare.

Cu fetele surazande, cu ochii veseli, jucausi, asa desculti cum erau ei, au pasit pe taramul viselor frumoase, in via nesfarsita, aflata pe dealul aplecat, de dincolo de sat.

Acolo, perfectiunea naturii se asternuse marinimoasa in fata lor, la picioarele lor fine, albe si netede iar potecile viei cernusera dinainte pamantul lor, transformand glia in nisip foarte fin, de matase, pentru ca ei sa-si poata purta pasii in tangoul mult asteptat, cel al pasiunilor tulburatoare.

Cutreierand via rand cu rand, mancand cu pofta din strugurii parguiti, strivind incetisor boabele intre buzele lor rosii si catifelate, ei radeau parfumand si mai mult ambianta, muzica din inimile lor zburand si ajungand pana departe, peste dealurile si vaile regiunii, iar localnicii auzindu-o, stiau si isi ziceau in gand, da, sunt indragostitii iar la vie.

Asa brat la brat, din zori si pana la asfintit, sub cerul albastrui de vara tarzie si sub aripile largi ale soarelui torid, ei si-au vorbit, si-au soptit si si au enumerat visurile, neuitand sa si plimbe pianistic degetele lungi ale pasiunii, incet, cu delicatetea si sensibilitatea adierii vantului de vara, peste trupurile lor delicate si indragostite, ridicand in slava cerului inalt, iubirea lor ametitoare, patrunzatoare, pe care si-o dedicasera inca de la inceput, sub legamant de onoare.

La ceas de seara, putin inainte ca luna alba, palida sa se iveasca peste cerul dragostei celor doi, obositi dar fericiti, cu cosurile pline de strugurii pasiunii si ai bucuriei de a trai in doi, ei au plecat, asa desculti cum erau ei, spre o alta destinatie a dorurilor si a iubirilor deosebite si fara de leac, pe acest pamant.

Piaţeta - Cap.8.

PIAŢETA

Cap.8.

Imaginatia peregrinarilor lor traversa fulger limitele nevazute ale spatiului si timpului, luand forme felurite, colorate dupa dispozitia si trairile lor, asternandu-le la picioare universul in toata maretia lui, mergand impreuna si plutind visator oriunde ii conducea inspiratia momentului.

Aveau la dispozitie oricand isi doreau calesti mari, aurite si pictate maiestru, captusite in catifea fina de matase rosie sau albastra sau in oricare alte nuante cromate ale iubirii, trase de cai albi, puternici, coafati artistic in coame impletite si care, copitand puternic pe melodii tribale, isi aruncau aerian cozile lor stufoase si lungi inspre inaltul vanturilor calde ale iubirii.

Abia reintorsi din lanul auriu, caleasca viselor alese i-a purtat silentioasa, lin si simbolic, inspre mirobolanta pajiste a narciselor, loc divin si insufletitor, zare alba a puritatii si a parfumurilor, loc al jocului si al amorului unde aplecandu-se incet unul asupra celuilalt, au dezlegat dintr-o singura miscare reflexa herghelia cailor agitati a simtirilor lor, cai naravasi si pur sange, pe care i-au lasat sa zboare liberi pe deasupra florilor si a miilor de fluturi multicolori ai pajistii.

Narcisele delicate si suave si-au orientat apoi sfioasele lor corole plapande si privind gales inspre caii inaripati ai dorintelor zburatoare, cu ochisori mici, galbeni si stralucitori, au desfacut cu grija intregul lor nemarginit formand doar pentru cei doi indragostiti un perimetru moale al iubirilor, rectangular in forma lui terestra, pe care l-au inconjurat de albul divin al petalelor lor, invelindu-i si acoperindu-i pe cei doi indragostiti si lasandu-i singuri in ametitoarea si descatusata lor visare.

Piaţeta - Cap.7.

PIAŢETA

Cap.7.

In piateta veche, adorata lor camaruta inmiresmata puternic cu parfumul ametitor de crin al dragostei, o esenta narcotica si permanent nocturna a trairilor lor, impreuna cu impletitoarele si nesfarsitele lor imbratisari ermetizate, oferea tinerilor mult prea indragostiti unul de celalat, coroana de lumina orbitoare a lumii ferice, purtandu-i pe bratele ei de fiecare data, prin locuri nevizitate nicicand, locuri fermecate, onirice, pe care ei le purtasera in suflete dintotdeauna dar pe care nu stiau ca vor ajunge sa le resimta atat de puternic vibrandu-le atemporal existenta.

In lumina abia gemuta parul lor se amesteca salbatic, pasteland asternuturile albe si cutate ale patului regal, ochii se vroiau inchisi, inveliti de pleoapele miscatoare ale tremorului, buzele se intortocheau lasciv prin lacasurile adanci ale dorului, vorbindu-si surd, abia auzit, limba dulce si incantatoare a cuvintelor isuflante de amor in desfasurare.

In fiecare noapte ei salasluiau prin lumea magica a povestilor cu printi si printese fermecate, alegandu-si de fiecare data un alt castel, un alt decor virtual si alte roluri ale dragostei iar ultimul popas al ultimei nopti calatoare fusese marcat de patrunderea lor pana la capat, prin secretele niciodata cunoscute celor insingurati, in lumea misterelor aurii si coapte ale graului, plimbandu-se agale si amestecandu-se febril in imensitatea palatului galben-pai al lanurilor nebatatorite si dogoritoare, lume pe care, intr-o singura noapte de amor, ei au preschimbat-o doar pentru ei, in altarul arzator al flacarilor pasiunii.