Piaţeta - Cap.8.

PIAŢETA

Cap.8.

Imaginatia peregrinarilor lor traversa fulger limitele nevazute ale spatiului si timpului, luand forme felurite, colorate dupa dispozitia si trairile lor, asternandu-le la picioare universul in toata maretia lui, mergand impreuna si plutind visator oriunde ii conducea inspiratia momentului.

Aveau la dispozitie oricand isi doreau calesti mari, aurite si pictate maiestru, captusite in catifea fina de matase rosie sau albastra sau in oricare alte nuante cromate ale iubirii, trase de cai albi, puternici, coafati artistic in coame impletite si care, copitand puternic pe melodii tribale, isi aruncau aerian cozile lor stufoase si lungi inspre inaltul vanturilor calde ale iubirii.

Abia reintorsi din lanul auriu, caleasca viselor alese i-a purtat silentioasa, lin si simbolic, inspre mirobolanta pajiste a narciselor, loc divin si insufletitor, zare alba a puritatii si a parfumurilor, loc al jocului si al amorului unde aplecandu-se incet unul asupra celuilalt, au dezlegat dintr-o singura miscare reflexa herghelia cailor agitati a simtirilor lor, cai naravasi si pur sange, pe care i-au lasat sa zboare liberi pe deasupra florilor si a miilor de fluturi multicolori ai pajistii.

Narcisele delicate si suave si-au orientat apoi sfioasele lor corole plapande si privind gales inspre caii inaripati ai dorintelor zburatoare, cu ochisori mici, galbeni si stralucitori, au desfacut cu grija intregul lor nemarginit formand doar pentru cei doi indragostiti un perimetru moale al iubirilor, rectangular in forma lui terestra, pe care l-au inconjurat de albul divin al petalelor lor, invelindu-i si acoperindu-i pe cei doi indragostiti si lasandu-i singuri in ametitoarea si descatusata lor visare.

Piaţeta - Cap.4.

PIAŢETA

Cap.4.

Bucuria trezirilor matinale, privirea cu ochi senini aruncata spre fereastra luminii, catre cerul lor azuriu, asezati unul langa altul sau unul in bratele celuilat, cu surasuri ivite singure, ghiduse si zbenguite, cu mangaieri tandre si cautatoare, faceau parte dintr-un ritualul cotidian, instalat trainic si peren intre cei doi indragostiti, oameni decisi sa-si fericeasca impreuna toate clipele vietii.

Pentru cei doi, norii negri disparusera undeva in neantul nevazut si neresimtit, eliberandu-le sufletele si linistindu-le cascadele interioare, transformandu-le inopinat in ape line, limpezi, unduitoare si plimbatoare de sentimente alese.

Se mutasera de curand in acea camaruta a iubirilor eterne unde propietarul, om la vreo 60 de ani, cu par putin, cu ochi mici si cenusii, slab, desirat si cu maini lungi atarnate, ii pasuise cu intelegere pentru plata chiriei, pana ce aveau sa se organizeze in vreun fel, la un moment dat.

Chiria nu era mare, undeva la 30 petale pe luna dar ei, cuprinsi mult prea puternic de pasionala lor poveste de amor, amanasera si tot amanasera, neplacuta clipa in care vor fi nevoiti sa-ai abandoneze magneticele imbratisari, calde si suave si sa paraseasca minunatul lor areal al fericirii, patrunzand din nou in amestecul rece al multimii, in cautare de venituri pentru traiul minimal, pe care si-l propusesera.

Camaruta lor avea aerul rece, umed si inecacios dar ei respirau numai unul pentru celalalt, simtindu-si doar miresmele proprii, ametitoare si nu bagau in seama, nici zugraveala veche cu crapaturi brazdate haotic, nici dusumeaua ondulata si zbarcita de trecerea nemiloasa a timpului, nici mobilierul abia existent, o masa miscatoare cu doua scaune modeste, revopsite si reparate de prea multe ori dar si un pat mare, alb, regesc pentru ei si pentru intalnirile lor, un pat al dansurilor africane si al ritmurilor nebune, sacadate si tresaltate.