Piaţeta - Cap.16.

PIAŢETA

Cap.16.

La ceasul obisnuit al visului nocturn, se facea ca pe un drum pustiu de tara, intr-o dimineata frumoasa de vara torida, baiatul cel indragostit mergea grabit in urma fetei, observandu-i cu mare atentie mladuirea balansata a soldurilor ei fine si deschizand larg ochii lui cei negri, iutind frecventa pasilor cu intentia de a o prinde din urma, aranjandu-si cu gesturi ferme pieptarul cu care isi acoperise camasa alba de in topit, camasa care ii ascundea muschii, mari dansatori versati, a strigat-o pe fata pe nume iar ea sfioasa, zambindu-i, si-a intors capul catre el si l-a asteptat.

Ea purta o frumoasa ie de panza alba, brodata si cusuta cu fir rosu si albastru, impodobita cu margele si fluturi colorati, incretita de jur imprejurul decolteului ei larg ce lasa sa se intrevada putin din pieptu-i saltaret si plin de viata.

Peste ie, fata se incinsese cu o fota neagra, cusuta cu fir auriu si prinsa-n bete rosii, infasurate de doua ori in jurul taliei iar pe cap purta o marama din borangic, fina si transparenta, care ii acoperea partial parul ei matasos, prins intr-o coada de cal ce-i cadea obraznica pe unul dintre sani.

Picioarele lor goale sculasera tarana uscata de pe ulita si in latraturile nervoase ale cainilor satului, ei se indreptau veseli catre padurea seculara din apropiere, loc mirific al naturii virgine.

Ajungand-o din urma, el tare multe ii mai povestea fetei, ca e frumoasa ca o floare de mai, ca o doreste mai presus de orice, ca ar vrea sa o sarute iar fata radea de rasunau vaile dar ochii ei sclipeau aprinsi iar buzele ii frematau neascultatoare.

Mergand catre padure, ei s-au abatut patrunzand misteriosi pe o poteca linistita care despartea labartatele gradini inverzite si sarind voiosi peste lemnele parleazurilor, chicotind zgomotos a dragoste sincera, s-au pitulat amandoi langa o claita mare de fan, unde el a pornit a o saruta cu tot focul.

Dupa un timp numai de ei stiut, indragostitii au pornit-o din nou la drum, mergand pe valea unui parau zgomotos si intortochiat, cu pietre asortate si lucioase, cu maluri neuniforme, zimtate parca de foamea de pamant a repezitei ape, plimbandu-se si tinandu-se strans de mana.

Aveau in ochii lor atata inocenta, atata puritate si mergeau cu pasi saltareti, nerabdatori, abia atingand pamantul, indreptandu-se catre potecile umbroase si racoroase ale padurii, o padure verde-argintie, cu arbori inalti si semeti, niste viteji ai naturii, purtatori ai simbolurilor eternitatii.

Patrunzand adanc in inima codrului intunecat, pas cu pas, suflet in suflet si ochi in ochi, ei au purtat cu mandrie de neegalat pe toate potecile secrete ale padurii, dragostea lor fara de seaman.

Pe masura ce avansau in desisul strans, ei simteau cum inimile lor incep sa rezoneze, mult, din ce in ce mai mult, batand ca niste gonguri cu ecou, impingandu-le piepturile nervoase care se ridicau si coborau precum valurile marilor pe timp de furtuna.

Numai si numai pentru ei, pasari rare si viu colorate poposind pe crengile groase si noduroase ale arborilor seculari, le cantau in triluri romantice, cantece nemaiauzite, melodii suave ale iubirilor adevarate si infinite.

Dupa ore de peregrinari, mai multe ferigi verzi, mari ca niste evantaie elegante, le-au oferit tinerilor indragostiti un culcus moale al dragostei, aplecandu-si frunzele parfumate unele peste altele, unde cei doi s-au asezat obositi, alungindu-se unul lipit de celalalt si cu ochii privind larg inspre inaltimea azimutului, mana in mana si suflet in suflet si-au destainuit unul celuilalt trairile, simtirile, focul arzator si au dezlantuit acolo, in mijlocul naturii infinite, sarutul senzual al pasiunilor tumultoase, sub ochii si trilurile acute ale pasarilor maiestre.

Piaţeta - Cap.15.

PIAŢETA

Cap.15.

Ea si El doi oameni dragi, doi oameni ai Universului care au indraznit si si-au dezlegat sufletele necajite, si-au destainuit cu grija temerile, apasarile iar apoi, cu fiecare clipa a timpului prelinsa incet, fara graba, sentimentele si dorintele lor cele mai ascunse au fost dezvelite fara de intoarcere.

Noptile nesfarsite si ametitoare i-au insotit pe cei doi, una dupa cealalta, fiecare mai diferita, mai frumoasa, mai penetranta, pana ce inimile lor au prins foc cu valvatai mari, rosii si toride, topindu-le trecutul si plimbandu-i pe amandoi in inalta imparatie a iubirii.

La intalnirile lor nocturne, agale se plimbau ei zambindu-si, alintandu-se, dezmierdandu-se, totul sub mirajul cerului dragostei si sub farmecul fericirii incredibile, pe care cei doi o descoperisera unul la celalalt.

Brat la brat parcurgeau sirul noptilor, avansand pe aleea lucitoare a poeziei si a melodiei indragostitilor, soptindu-si numele cu rezonanta in inimile lor aprinse si rugand vantul sa le mangaie fetele palide de atata dor, sa le sarute buzele uscate, sa le inchida ochii adanci si visatori, sa le invaluie trupurile fragile si vibrante, in timp ce misterul si nerabdarea se strecurau incet dar direct in sufletele lor larg deschise.

Au petrecut impreuna cele mai suave, doritoare si seducatoare momente, instalandu-si unul celuilalt dependenta pe care o transmite doar iubirea aievea, unica si de aceea poate, plutind lejer in calatoria zilnica catre mister si necunoastere, ei au zburat de data aceasta in alte si indepartate dimensiuni, alunecand cu viteza foarte mare, elevatoare, inspre o noua destinatie a visului lor si unde odata ajunsi, stupoarea i-a coplesit pe amandoi, ei neputandu-si imagina vreodata ca vor ajunge cu visul lor, chiar atat de departe.

Se facea ca ei se plimbau intr-o lume enigmatica, ireala pentru oricine ajungea acolo, se aflau undeva sus, foarte sus, privind cu uimire catre toate zarile indepartate, o lume pe care ei nu o mai vazusera pana atunci si le-a trebuit destul de mult timp tinerilor indragostiti sa realizeze pana unde ajunsese dragostea lor si ca visul ii purtase printre milioane si milioane de astri lucitori, cu toata omenirea asternuta in fata lor, la picioarele lor. 

Impreuna au inteles atunci ca iubirea nemuritoare i-a ridicat in inaltul cerului albastru si ca din acea clipa, ei s-au transformat in doi luceferi stralucitori, stele ale dragostei pure, aprinse de caldura sufletelor lor si care de-a acum, de-a pururea isi vor darui lumina infinita unul celuilalt.

Minunandu-se mult amandoi de puterea si de maretia momentului, ei s-au pozitionat unul langa celalalt, foarte aproape, lucirea lor fiind atat de intensa si de vie incat era privita noapte de noapte de catre toti cei de jos, care prin rugaciunile si dorintele gandurilor lor, le-au inchinat astrilor dragostei poezii, simfonii, ei devenind pentru omenire simbolul iubirii absolute si al trairii in liniste curata, in armonie, intruchipand o dragoste puternica in care s-a crezut cu toata fiinta si care a desavarsit perfectiunea a doua suflete tinere, intalnite intamplator sau nu.

Piaţeta - Cap.14.

PIAŢETA

Cap.14.

Dimineata in zori, odata cu roua care se asternuse peste o anume si aleasa padure, au descoperit uimiti un arbore frumos, inalt, falnic iar acel arbore mirific avea fructe zemoase, imbietoare, de culoare rosie, fructe pe care nimeni pana atunci nu le atinsese nici macar cu gandul iar cei doi, in totala tacere survenita, stateau nemiscati mana-n mana, privind la el si la maretia lui, cu ochii lor mari, senini si nevinovati.

Erau ochii vii si vorbareti, ai lui negri precum cerul noptilor, ai ei albastri precum cel al zilelor, care se intrebau in fiecare secunda a nemuririi timpului, ce minune neinteleasa a facut ca ei, ochii lor, sa-si intalneasca privirile?

Cum de s-a reusit ca ei sa se doreasca intr-atat, pana la epuizarea respiratiei, pana la colapsului materiei si cine a decis itinerariul acesta magic, divin si surprinzator, al descoperirii simtirilor profunde, parfumate de amorul zilelor si noptilor lor, devenite dintr-odata, rai pamantean al trairilor abisale.

Privindu-se continuu, ochii lor s-au apropiat din ce in ce mai mult unul de celalalt si si-au impreunat tacuti genele lor lungi, dese si matasoase, fluturand in jur parfumul select al dragostei si al sensibilitatii iar in acest timp, pe tacute, irisii lor isi zambeau multumindu-si pentru rolul jucat in aceasta poveste de amor coplesitor.

Astfel adanciti in ocupatia privirilor, tinerii au constatat cum se facea ca, merele cele rosii si zemoase le jucau tresaltand indraznete prin fata ochilor lor si insufletiti de o puternica si incurajatoare bucurie, sprijindu-se de greabanul lat al unui cal alb imaculat care purta dupa el perne late si cearceafuri apretate, aparut asa din senin, parca de nicaierea, au cules cu mare grija si in absoluta tacere fructele cele rosii si mult dorite, pe care apoi le-au visat intraga lor viata, inconjurati peren de miresmele ametitoare ale padurii magice, de parfumul diafan al florilor colorate, pe care el i le daruia delicat si indragostit, in fiecare zi.

Revelatia iubirii absolute, impreuna cu gustul dulce al merelor unicei iubiri, i-au transpus pe amandoi in visare, in plutire printre nori si stele, zburand amandoi unul in bratele celuilalt, impletind si atingand armonia dumnezairii ani, zeci de ani, poate chiar sute de ani, ei inchinandu-si unul altuia definitiv, vietile lor ideale.

Piaţeta - Cap.13.

PIAŢETA

Cap.13.

Brat la brat cu coatele lipite si impresurate, cei doi tineri au patruns in lumea misterioasa a frunzelor de smarald, a rotundurilor zemoase, gustoase si cu tente schimbatoare, alb-verzui, rosii sau vinetii, in lumea vesela a pasarilor ciripitoare, cantatoare, in lumea frenetica a albinelor galbene si zumzaitoare si in lumea culorilor, a florilor de camp si a miresmelor lor ademenitoare.

Cu fetele surazande, cu ochii veseli, jucausi, asa desculti cum erau ei, au pasit pe taramul viselor frumoase, in via nesfarsita, aflata pe dealul aplecat, de dincolo de sat.

Acolo, perfectiunea naturii se asternuse marinimoasa in fata lor, la picioarele lor fine, albe si netede iar potecile viei cernusera dinainte pamantul lor, transformand glia in nisip foarte fin, de matase, pentru ca ei sa-si poata purta pasii in tangoul mult asteptat, cel al pasiunilor tulburatoare.

Cutreierand via rand cu rand, mancand cu pofta din strugurii parguiti, strivind incetisor boabele intre buzele lor rosii si catifelate, ei radeau parfumand si mai mult ambianta, muzica din inimile lor zburand si ajungand pana departe, peste dealurile si vaile regiunii, iar localnicii auzindu-o, stiau si isi ziceau in gand, da, sunt indragostitii iar la vie.

Asa brat la brat, din zori si pana la asfintit, sub cerul albastrui de vara tarzie si sub aripile largi ale soarelui torid, ei si-au vorbit, si-au soptit si si au enumerat visurile, neuitand sa si plimbe pianistic degetele lungi ale pasiunii, incet, cu delicatetea si sensibilitatea adierii vantului de vara, peste trupurile lor delicate si indragostite, ridicand in slava cerului inalt, iubirea lor ametitoare, patrunzatoare, pe care si-o dedicasera inca de la inceput, sub legamant de onoare.

La ceas de seara, putin inainte ca luna alba, palida sa se iveasca peste cerul dragostei celor doi, obositi dar fericiti, cu cosurile pline de strugurii pasiunii si ai bucuriei de a trai in doi, ei au plecat, asa desculti cum erau ei, spre o alta destinatie a dorurilor si a iubirilor deosebite si fara de leac, pe acest pamant.

Piaţeta - Cap.12.

PIAŢETA

Cap.12.

Ajunsi pe treptele albe ale castelului, tanarul a luat-o pe fata in brate, parul ei moale lipindu-se de fata lui palida iar muschii lui cei rotunzi tresaltandu-i, ii atingeau si ii impungeau puternic fetei, trupul ei atat de firav.

Au patruns mirati in inima castelului fericirii, un lacas de vis al nemuririi si al vietii vesnice, despre care se spunea ca, acei oameni care il descopera si ii descifreaza tainele, devin pe data si pe veci, fericiti.

In castelul iubirilor nemuritoare erau cele mai frumoase si pure sentimente umane, daruite omenirii de insasi Divinitatea, ca simbol al celor ce reusesc fara de tagada, sa strapunga cu mult curaj barierele mari, grele si invizibile ale neputintei in fata destinului si pentru cei ce luptand de unii singuri, ating iubirea absoluta, profunda si inaltatoare.

Acest castel, inima a universului, avea gazduite in fiecare incapere toate sentimentele alese, Sinceritatea, Dragostea, Armonia, Bucuria, Iertarea si ei doi, cu naturalete feciorelnica si cu flori in priviri, au vizitat pe rand, camera cu camera, in toata splendoarea lor, sentimentele patrunzandu-le pe nesimtite in sufletele curate si transformandu-i pe amandoi in doi oameni fericiti. Intr-una din camere se gasea batrana

Nemurire, care ii astepta cu zambetul largit pe fata ei vesnic tanara si care, primitoare, privindu-i fix in ochi, le-a daruit coroana cea mai de pret a castelului, coroana de aur a puritatii si a vietii in iubire nesfarsita, plina de pasiune si de stralucire.

Le-a asezat-o cu grija pe capetele lor plecate si smerite, le-a mangaiat fruntile netezite de atatea saruturi si dezmiedari iar ei plutind lejer prin toate camerele castelului divin, traind in cea mai sfanta dragoste netulburata, au stiut ca Nemurirea va fi cu ei mereu si pentru totdeauna si ca inimile lor nu vor mai putea trai niciodata decat impreuna.

Aceste doua inimi au devenit atat de indragostite incat, nici aerul vazduhului, nici apa oceanelor, nici firele de nisip ale deserturilor pamantului, nu le-ar fi putut acoperi, astupa sau diminua intensitatea.

Prin odaile luminoase ale castelului iubirilor fara de sfarsit, contopiti de dorul si de focul inimilor lor, ei au plutit sarutandu-se cu ochii inchisi, insotiti in permanenta de pasiune si extaz, traindu-si fericiti clipele eterne primite in dar.

Intr-un tarziu, cei doi indragostiti, pe nesimtite, deschizand larg ochii si privind in jur, au descoperit o alta lume a basmelor, o lume care din nou, binevoitoare, isi deschidea portile inaintea lor.

Piaţeta - Cap.11.

PIAŢETA

Cap.11.

Dupa minunea din luminis, s-a despletit in fata lor o alta poveste, la fel de graitoare si la fel de armonioasa, in care se facea ca, cei doi tineri adormiti in iarba verde si proaspata care flanca ondulatul parau de munte, trezindu-se dimineata deveme, au simtit o briza, o adiere suava peste trupurile lor si deschizand larg ochii, surazandu-le, marea se alungise inaintea lor in toata imensitatea ei, albastra si nedumerita si ea la randul ei, ii privea mirata.

Ei se aflau pe plaja de aur a omenirii, fara sa stie cum au ajuns acolo, fara sa se intrebe de ce, ci doar traind ingemanati frumusetea ce se deschidea in fata lor.

S-au ridicat incet si mana-n mana, cu usurinta sufletelor fericite, au pasit cu gratie pe nisipul stralucitor, aurul fin lipindu-li-se de picioare iar ochii, ochii lor, soptindu-si multumirea unul altuia.

Acum rochia ei devenise albastra, imitand apa marii si culoarea azurie a ochilor ei iar ei ascultand indemnul marii, au patruns incet, sa nu tulbure serenitatea momentului, in mare, in abisul ei, in toata profunzimea si splendoarea ei, contopindu-se cu valurile si ascultand poezia dulce a sufletelor lor.

Au pasit cu calm si gratie in apa albastra, cu valuri mici, line si mangaietoare si in linistea absoluta a momentului, cu grija si delicatete, inmuindu-si pe rand, intai gleznele, apoi genunchii, apoi abdomenul si lasand valurile line sa-i dezmierde intru-n duet perfect armonizat, celest, s-au lasat purtati de ganduri si sentimente, atat de profunde, pure, albe, incat pana si marea le zambea ingaduitoare, oferindu-le tacit incuviintarea ei.

In apa limpede si atat de primitoare, pe un fundal muzical al pescarusilor care bucurosi le cantau imnul fericirii, tinerii si-au impreunat sufletele si ochi in ochi, nepierzand nicio clipa din viata celuilalt, cu trupurile strans lipite unul de celalat, transmitandu-si in ritm de dans bataile inimilor lor, au inceput cu delicatetea florilor si cu multa, multa sensibilitate, sarutul fericirii, in timp ce valurile line ii ocoleau cu grija, sa nu-i deranjeze din acest moment magic si infinit.

Imbratisati in leaganul albastru al marii si cu buzele umede si sarate, sub soarele rosu arzator, au petrecut cele mai patrunzatoare momente ale tuturor iubirilor de pe pamant si nu numai, convinsi fiind de imensitatea trairilor lor si de destinul mirobolant pe care il traiu.

Cu suflarile contopite si impletite, cu emotia de nestavilit a marilor si aleselor trairi inaltatore, sub privirele sirenelor marii, ei au continuat sarutul lor ani, zeci de ani, ascultandu-si vocile interioare care le sopteau la infinit, te iubesc.

Apoi au iesit pe plaja aurie unde el a adunat scoicile sidefate si peste masura de emotionat, le-a impletit cu firul vietii lui si i le-a oferit fetei, punadu-i-le cu gratie si delicatete la gatul ei iar scoicile vietii lui la gatul ei, straluceau mai mult decat orice nestemata, incalzindu-i trupul, gatul, inima.

Drept raspuns nevorbit, ea l-a luat de mana si cu zambetul ei atat de cunoscut lui, l-a condus prin padurea de leandri, rosii, albi si roz si alegand cu grija potecile numai de ei stiute, au descoperit tainicul castel al iubirilor eterne, castel pe care nu-l pot gasi decat cei cu suflete pereche, castel pe care ce-i ce au auzit de el, il cauta toata viata lor.

Acolo la marginea plajei aurii, inainte sa patrunda amandoi in castelul fericirii, au poposit pe iarba argintie sub un leandru alb si zvelt care-si unduia ramurile si florile dupa bataile inimilor lor si acolo, in acel paradis al pamantenilor, de nimeni stiut si de nimeni gasit, ei si-au spus prin limbajul trupului, tot ce luna si stelele ar fi vrut sa le spuna, tot ce vantul si pasarile stiau despre dragostea adevarata si tot ce marea, padurile si animalele le-au transmis celor doi tineri bincuvantati si fericiti, ca nimeni altii pe pamant.

Piaţeta - Cap.10.

PIAŢETA

Cap.10.

Periplul misterios, ascuns tainic in lumea roz a viselor si a dorintelor, s-a desavarsit in toata splendoarea lui chiar din prima zi in care, coborand tinandu-se de mana din trenul destinului si ajungand condusi de soarta in camaruta lor din piateta, au pasit amandoi sfiosi in luminisul amplu al dorurilor nemuritoare, pe iarba virgina, verde si unduitoare, primenita cochet pentru vizita celor doi, iarba care le adunase grijulie toate florile pamantului, intinzandu-le apoi in liniste in calea lor.

Plutind pe aripile intinse ale dragostei, ei au patruns prin multitudinea de flori colorate si cu mare serenitate, cu trupurile mladuindu-se prin iarba verde care se desfacea in fata lor precum portile raiului in fata oamenilor buni, au inaintat pas cu pas catre izvorul de apa vie si cristalina, ea udandu-si incet fata, ochii, buzele, fruntea, cu acea apa a minunilor, in acordurile magice ale pasarilor padurii care se adunasera in cerc in jurul lor, alcatuind o coroana cereasca, divina, numai pentru ei doi.

El la randu-i s-a aplecat sa bea din acea apa rece a vietii si a eternitatii si lund-o de mana pe fata, cu ochii patrunsi de albastrul deschis al cerului ei, s-au indreptat lent, foarte lent, vrand parca a opreasca clipa si clipa aceea sa devina viata toata, pasind inspre paraul serpuitor, cu pietre albe si netezite de mangaierea vesnica a apei.

Ea purta o rochie lunga alba, de borangic si cu picioarele goale, ocolind cu grija pietrele, a intrat in apa de cristal razand, fluturandu-si parul inspre baiat si cu rochia muiata pana la genunchi, l-a invitat din ochi sa i se alature.

Au mers amandoi agale prin apa de cristal fara sa spuna nimic, tacerea fiind cea care le alcatuia cuvintele preferate, ea fiind aceea care le spunea unul altuia tot ce aveau sa-si spuna si tot ce simteau unul pentru celalalt.

Apoi, tot in tacere si cu ochii stralucind stelar, cu zambetele surde, mute, cu trupurile valsand dupa ritmul inimi, au iesit din apa vietii si s-au alungit pe iarba verde, aceeasi iarba numai a lor, stand ochi in ochi si mana in mana, soptindu-si si sorbindu-si unul altuia existentele. 

In lumina confuza a asfintitului, sub ploaia de fluturi colorati si sub mirajul freamatului vantului printre frunzele verzi ale copacilor, prin inimile celor doi dansau fiori de dor si bucurie iar cerul se lasase usor spre ei, cu incetinitorul, sa nu-i deranjeze si stand culcati pe spate, fara o vorba, doar cu soaptele tremurande ale gandurilor lor, au adormit imbratisati, el simtindu-i ei parul moale iar ea simtindu-i lui, ritmul tumultos al inimii.