Piaţeta - Cap.12.

PIAŢETA

Cap.12.

Ajunsi pe treptele albe ale castelului, tanarul a luat-o pe fata in brate, parul ei moale lipindu-se de fata lui palida iar muschii lui cei rotunzi tresaltandu-i, ii atingeau si ii impungeau puternic fetei, trupul ei atat de firav.

Au patruns mirati in inima castelului fericirii, un lacas de vis al nemuririi si al vietii vesnice, despre care se spunea ca, acei oameni care il descopera si ii descifreaza tainele, devin pe data si pe veci, fericiti.

In castelul iubirilor nemuritoare erau cele mai frumoase si pure sentimente umane, daruite omenirii de insasi Divinitatea, ca simbol al celor ce reusesc fara de tagada, sa strapunga cu mult curaj barierele mari, grele si invizibile ale neputintei in fata destinului si pentru cei ce luptand de unii singuri, ating iubirea absoluta, profunda si inaltatoare.

Acest castel, inima a universului, avea gazduite in fiecare incapere toate sentimentele alese, Sinceritatea, Dragostea, Armonia, Bucuria, Iertarea si ei doi, cu naturalete feciorelnica si cu flori in priviri, au vizitat pe rand, camera cu camera, in toata splendoarea lor, sentimentele patrunzandu-le pe nesimtite in sufletele curate si transformandu-i pe amandoi in doi oameni fericiti. Intr-una din camere se gasea batrana

Nemurire, care ii astepta cu zambetul largit pe fata ei vesnic tanara si care, primitoare, privindu-i fix in ochi, le-a daruit coroana cea mai de pret a castelului, coroana de aur a puritatii si a vietii in iubire nesfarsita, plina de pasiune si de stralucire.

Le-a asezat-o cu grija pe capetele lor plecate si smerite, le-a mangaiat fruntile netezite de atatea saruturi si dezmiedari iar ei plutind lejer prin toate camerele castelului divin, traind in cea mai sfanta dragoste netulburata, au stiut ca Nemurirea va fi cu ei mereu si pentru totdeauna si ca inimile lor nu vor mai putea trai niciodata decat impreuna.

Aceste doua inimi au devenit atat de indragostite incat, nici aerul vazduhului, nici apa oceanelor, nici firele de nisip ale deserturilor pamantului, nu le-ar fi putut acoperi, astupa sau diminua intensitatea.

Prin odaile luminoase ale castelului iubirilor fara de sfarsit, contopiti de dorul si de focul inimilor lor, ei au plutit sarutandu-se cu ochii inchisi, insotiti in permanenta de pasiune si extaz, traindu-si fericiti clipele eterne primite in dar.

Intr-un tarziu, cei doi indragostiti, pe nesimtite, deschizand larg ochii si privind in jur, au descoperit o alta lume a basmelor, o lume care din nou, binevoitoare, isi deschidea portile inaintea lor.