Piaţeta - Cap.11.

PIAŢETA

Cap.11.

Dupa minunea din luminis, s-a despletit in fata lor o alta poveste, la fel de graitoare si la fel de armonioasa, in care se facea ca, cei doi tineri adormiti in iarba verde si proaspata care flanca ondulatul parau de munte, trezindu-se dimineata deveme, au simtit o briza, o adiere suava peste trupurile lor si deschizand larg ochii, surazandu-le, marea se alungise inaintea lor in toata imensitatea ei, albastra si nedumerita si ea la randul ei, ii privea mirata.

Ei se aflau pe plaja de aur a omenirii, fara sa stie cum au ajuns acolo, fara sa se intrebe de ce, ci doar traind ingemanati frumusetea ce se deschidea in fata lor.

S-au ridicat incet si mana-n mana, cu usurinta sufletelor fericite, au pasit cu gratie pe nisipul stralucitor, aurul fin lipindu-li-se de picioare iar ochii, ochii lor, soptindu-si multumirea unul altuia.

Acum rochia ei devenise albastra, imitand apa marii si culoarea azurie a ochilor ei iar ei ascultand indemnul marii, au patruns incet, sa nu tulbure serenitatea momentului, in mare, in abisul ei, in toata profunzimea si splendoarea ei, contopindu-se cu valurile si ascultand poezia dulce a sufletelor lor.

Au pasit cu calm si gratie in apa albastra, cu valuri mici, line si mangaietoare si in linistea absoluta a momentului, cu grija si delicatete, inmuindu-si pe rand, intai gleznele, apoi genunchii, apoi abdomenul si lasand valurile line sa-i dezmierde intru-n duet perfect armonizat, celest, s-au lasat purtati de ganduri si sentimente, atat de profunde, pure, albe, incat pana si marea le zambea ingaduitoare, oferindu-le tacit incuviintarea ei.

In apa limpede si atat de primitoare, pe un fundal muzical al pescarusilor care bucurosi le cantau imnul fericirii, tinerii si-au impreunat sufletele si ochi in ochi, nepierzand nicio clipa din viata celuilalt, cu trupurile strans lipite unul de celalat, transmitandu-si in ritm de dans bataile inimilor lor, au inceput cu delicatetea florilor si cu multa, multa sensibilitate, sarutul fericirii, in timp ce valurile line ii ocoleau cu grija, sa nu-i deranjeze din acest moment magic si infinit.

Imbratisati in leaganul albastru al marii si cu buzele umede si sarate, sub soarele rosu arzator, au petrecut cele mai patrunzatoare momente ale tuturor iubirilor de pe pamant si nu numai, convinsi fiind de imensitatea trairilor lor si de destinul mirobolant pe care il traiu.

Cu suflarile contopite si impletite, cu emotia de nestavilit a marilor si aleselor trairi inaltatore, sub privirele sirenelor marii, ei au continuat sarutul lor ani, zeci de ani, ascultandu-si vocile interioare care le sopteau la infinit, te iubesc.

Apoi au iesit pe plaja aurie unde el a adunat scoicile sidefate si peste masura de emotionat, le-a impletit cu firul vietii lui si i le-a oferit fetei, punadu-i-le cu gratie si delicatete la gatul ei iar scoicile vietii lui la gatul ei, straluceau mai mult decat orice nestemata, incalzindu-i trupul, gatul, inima.

Drept raspuns nevorbit, ea l-a luat de mana si cu zambetul ei atat de cunoscut lui, l-a condus prin padurea de leandri, rosii, albi si roz si alegand cu grija potecile numai de ei stiute, au descoperit tainicul castel al iubirilor eterne, castel pe care nu-l pot gasi decat cei cu suflete pereche, castel pe care ce-i ce au auzit de el, il cauta toata viata lor.

Acolo la marginea plajei aurii, inainte sa patrunda amandoi in castelul fericirii, au poposit pe iarba argintie sub un leandru alb si zvelt care-si unduia ramurile si florile dupa bataile inimilor lor si acolo, in acel paradis al pamantenilor, de nimeni stiut si de nimeni gasit, ei si-au spus prin limbajul trupului, tot ce luna si stelele ar fi vrut sa le spuna, tot ce vantul si pasarile stiau despre dragostea adevarata si tot ce marea, padurile si animalele le-au transmis celor doi tineri bincuvantati si fericiti, ca nimeni altii pe pamant.